Filme legende nelegendare

Hotaratu-ne-am si adunatu-ne-am, la initiativa Adinei, sa facem o listuta de filme pe care NOI nu le intelegem fiindca ideologia si nomenclatura pe care s-au bazat americanii a fost mult prea tare, mult prea stralucitoare.  Si-ajungem noi astazi sa ne indoim mai frate de ideile si de geniul neinteles al scenaristilor si regizorilor, drept urmare a iesit ceea ce urmeaza. Ca orice istorie care se respecta si care nu se prostitueaza la fiecare colt de bulevard, istoria cinema-ului are si ea reprezenatii ei de seama, figurile ei emblematice, varfurile ei de lance in fata carora codu’ cavaleresc te obliga sa te inclini si sa pupi tarana…dar in ciuda elogiului frate cu cerul si a raurilor de critici orgasmice sunt unele filme mega-cunoscute, in delir apreciate, spasmodic ridicate in slavi care pur si simplu nu ne ajung la corason, nu ne gadila la balamale si de care ni se face chiar lehamite, de la atata inghitit in sec ne adunaram 16 bloggeri sa va destanuim cele mai tainice frustrari, sa va spunem care sunt cele mai cele filme (ca asa zice restu lumii) care ne sunt atat de nesuferite si mai ales de ce, enjoy Matiuska-Enter the Void Filmul-eveniment al lui Gaspar Noe “Enter de Void”, e pentru mine un experiment respingator cu o poveste mult prea simplissima, cu o tensiune omniprezenta, cu o moralitate absenta, cu o sursa de captare a emotiei mai mult negativa, cu o desirare permanenta a unei lectii de trai intr-un mediu al raului, si cu o lipsa acuta de fond filosofic suplinita cumva de multimea “care-urla” a detaliilor unui carui alt context social decat al Tokyo-ului. Diana-Ran Kurosawa e considerat de toata lumea un “clasic” am vrut si eu sa mananc Kurosawa pe paine, sa vad ce gust are. Cei sapte samurai m-a cam lasat rece si somnoroasa (come on everybody..nu e chiar asa misto), dar am zis sa nu ma las asa usor, si am vazut si Rashomon. Descoperirea mi-a dat incredere, si am spus ca merita sa ma mai uit si la alte productii ale maestrului japonez, dar cred ca n-am ales bine cand am decis sa vizionez Ran. La sfarsit (nu stiu cum am avut puterea sa rezist pana acolo) ma simteam la fel de dementa precum bufonul emblematic care ne-a servit constant lectii de viata pe parcursul actiunii. A fost ca o lunga tortura. Niciun fior de incantare sau de entuziasm nu m-a incercat, la nicio faza din film, desi chiar am vrut sa imi placa.Din pacate, Ran mi-a taiat definitiv si irevocabil tot cheful de Kurosawa. There is no turning back. Pacat de afisul superb din colectia Criterion…Nu va lasati ademeniti… Marian-Titanic Filmul cu cea mai romantica scena din istoria cinematografiei, filmul cu un buget care hranea pentru cativa ani o tara din Africa nu m-a impresionat aproape deloc.  Nu mi-a placut romatismul pueril a lui Leonardo Di Caprio, caruia ii trebuia un frizer mai bun inainte de filmari si nici atitudinea grasutei Kate. Nu m-a impresionat aburul din masina care s-a transformat brusc in staul si nici plansetele sutelor de spectatori care se imbulzeau acum cativa ani pentru un bilet.  Reteta succesului, romatism chicios specific unei povesti cu printese plus drama reala a miilor de oameni nu m-a atins ca pe milioanele de fani. Dar ce sa-i faci daca uneori omul e imun la anumiti „virusi “ care infecteaza o masa mare de oameni. V-as spune cateva si despre Avatar dar o lasam pe alta data. Stefan-The King’s speech “Salut … Numele meu este X iar aceasta este povestea mea. M-am nascut sub semnul unei stele amare iar viata mea a fost o continua lupta cu … “ As putea continua, totul luand forma unui monolog care, in ultima instanta, nu ar interesa pe nimeni. Nu ar atrage, nu ar starni emotii si in nici un caz nu ar castiga un Oscar… O nominalizare ar insemna ca viata m-a purtat pe culmile gloriei, insa acest lucru este la fel de improbabil precum o sosea ca in palma in buricul Bucurestiului … Industria cinematografiei se pregateste sa isi incoroneze laureatii anului de gratie 2010 in timp ce, din spatele usilor inchise ale Kodak Theatre, razbat aplauze si ovatii la auzul unui discurs poticnit si chinuitor, care in ciuda platitudinii sale  a starnit o emulatie nemaintalnita de la succesul coplesitor al unui “Forrest Gump”, o capodopera de neinteles pentru macar 50 de procente din cei care i-au inchinat ode …Nimic nu pare a sta in calea lui Hooper si a personalitatii lui George VI, un personaj istoric transformat peste noapte dintr-o fantoma a istoriei umbrita serios de complexitatea personalitatii inegalabilului Winston, intr-o figura iconica a luptei impotriva propriei umile conditii. O lupta dusa, este adevarat, de fiecare dintre noi, la un anumit moment … Imi este greu a intelege extraordinara desfasurare de forte in a elogia un film al carui subiect, in lipsa pleielii regale, nu ar starni interes nici cat o paruiala cu zgarieturi dintr-un bar gay. Este incontestabila valoarea prestatiei actoricesti, este incontestabila valoarea viziunii regizorale, insa esenta filmului este “Discursul” .. Dezamagitor, nici macar o propozitie a oricaruia dintre cele cateva fragmente de discurs inserate in acest film nu implica emotiile starnite de cuvintele lui Brendan Gleeson in “Into the Storm”. Asta pentru a ramane in exact acelasi orizont de timp si in aceeasi arie de interes a istoriei … Cealalta Ancuta (adica EU)- Avatar Avatarul secolului 21 e predominant albastru si cu o inaltime considerabila. Si se afla in jungla (nu amazoniana) a Edenului pierdut undeva printre planete. De-acolo se-aud strigate de jale: “Aoleu astia vrea sa ne cotropeste”, copacul vietii si tatal stelelor incepe sa se cutremure in apropierea primejdiei. In afara de niste efecte fainute, intr-adevar niste peisaje frumoase, platim bani sa mergem la tri-di ca sa vedem ce? O poveste oarecum stupida, cu altfel de extraterestri si o poveste banala de dragoste de parca n-am fi fost martorii ei in Stapanul Inelelor. Un film prea mediatizat, prea scump, prea ridicat in slavi pe cand exista filme de 1000 de ori mai bune. Acum sa nu incep sa mai vorbesc si de 2012… Pantacruel-Goodbye Lenin! prin 2004, inca mergeam aproape saptamanal la cinema. preferam, matineele de la ‘studio’, ieftine si bune, sau descalecatul pe un fotoliu ros de vremuri la ‘cultural’. fostul cinematograf de la parterul blocului meu din berceni. e greu sa uiti asa ceva cand ai balconul chiar sub cuvantul cinema. in acele zile de toamna, stiu ca am intrat la o comedie. chiar daca nu era woody allen, si nu erau nici fratii coen, si nici macar kusturica si nici macar porumboiu si nici macar charlie chaplin. deci, in concluzie, era vorba de un horror. dar imi placea titlul, care ma ducea cu gandul la louis malle, si muzica lui yann tiersen. cu asta am si ramas, cu titlul si amanuntul muzical. in rest, good bye lenin p.s. daca aflati intamplator ca, in nu stiu care zi din nu stiu care an, am laudat ca un nebun, la cald (deci la dilatatie), dulcegaria ‘vagabonul milionar’ si am zambit satisfacut la ‘avatar’ (pentru efecte speciale si experienta vizuala, se intelege), ar fi potrivit sa va faceti ca ploua. iar daca nu puteti, nu puteti. in nici un caz insa – cum ar spune enoch ‘nucky’ thompson admirandu-si garoafa rosie de la rever – n-ar trebui sa lasati adevarul sa strice o poveste buna. Adina B.- Inceptie, Deceptie Dupa ce o groaza de oameni mi-au descris Inception cu ochi dilatati, ca fiind „noul Matrix”, „best of Nolan” s.a., m-am dus imbatata de asteptari la cinema. Si cand colo? Poveste pe 3 etaje, deci cadru ambitios, atractiv ca idee – da. Scenariu asortat, deci mod destept de a pune fantezia pe pelicula – nu. Mai exact: dialoguri de trei lei, curs narativ megaprevizibil, filozofii de aprozareasa perorate cu tonul unor adanci taine psihologice. Ah, ok, actiune cu artificii si efecte speciale – din plin. Dar nu asta cautam. Bogdan-21 grams Citisem un comentariu acum multi ani la „21 grams”, pe care mi l-am notat, cum ca nu ar fi un film, ci un necrolog. Remarcam ca respectivului, filmul i-a placut, bag seama si necrologul. Mie nu. De fapt, treaba asta cu neplacutul trebuie sa fie nuantata. Nu vad „21 grams” drept vreun film inutil, vreun rateu. „Amores perros”, lung-metrajul de debut al lui Iñárritu era fresh si foarte pasional gandit. Cand a aparut „21 grams”-ul american insa, un fel de déjà-vu a pus stapanire pe mine: schimbata pe ici pe colo, pelicula dispunea de aceeasi osatura. Isi schimba pestisorii mexicani cu unii americani si ii pune s-o puna de un parastas al vietii; o injectie cu pesimism si tristete se aplica fiecarui actor (personaj). Dar pana si in viata reala, la parastase oamenii pun de o tuiculita si isi aduc aminte de una, de alta, de rujul defunctei, de nepoti sau de aventurile din armata. Parastasele sunt vesele in sine, cum spuneam. Numai ca Iñárritu vede totul in gri albastrui, isi trateaza personajele drept niste morti vii. Lipsa asta de multi-perspectivism e deprimanta si greu de urmarit. Unde mai pui ca si incarligatura de scene de prin prima jumatate de film este o aiureala cumplita (nu refuz o astfel de libertate!) si nu eviti sa te intrebi daca nu cumva urmaresti un random playlist de anti-reclame la viata. Nu am pretentia unui implant de bucurie, fericire si baloane colorate. Dar parca toata durerea pe care o pune cap la cap filmul asta defileaza prea ostentativ. Si ar mai fi ceva, care oricum nu tine de valoarea unui film, ci mai degraba de o optiune personala, pe care cu totii avem dreptul sa o revendicam: tratamentul toxic, sectar al filmului. Matricea sectara – natiune, comunitate, familie – imi creeaza de-a dreptul repulsie. Ma intriga si ma revolta. Dar pana sa iti dai seama despre ce este filmul exact, te-ai si trezit in baie spalandu-te pe dinti, cu jumatate de picior deja pregatit de culcare. Tloni-Lord of the Rings dupa cum observa un intelept, Lord of the Rings e despre niste oameni care merg. pana si copacii merg in filmul ala. cartea mi se pare suportabila, e-n spiritul epocii [un fel de Jung, sau de antropologie nazista pt copii] dar filmul, 50 de ani mai tarziu, e just boring. Filme pe Bune- The social Network Momentan imi vin doar doua filme in minte, You Again si The Social Network, ambele din 2010. Nu stiu sincer care dintre ele m-a plictisit mai mult sau care mi-a produs o stare de somnolenta in primele 15 minute de vizionare, dar subiectul era sa vorbim despre un film de la care am avut uber mega asteptari, asa ca ma rezum la cel din urma, The Social Network. Nu voi trancani prea mult pe subiectul asta, deoarece am scris cam tot ce aveam de spus mai demult, scurt si la obiect, cum fac intotdeauna. Sincer, din cauza bugetului ma asteptam sa fie nominalizat pentru un premiu mai important cum ar fi Globul de Aur, dar nu si sa-l castige! Se pare ca e nominalizat si la Oscar, daca-l castiga si pe asta ma impusc. Asa, revenind la film, in afara de plictiseala si starea de somnolenta, Zuckerberg m-a enervat la culme, nu imi dau seama daca din cauza faptului ca nu-l prea inghit pe Eisenberg ca actor sau din cauza faptului ca personajul interpretat mi s-a parut un om fara scrupule care si-a calcat prietenul in picioare pentru a-si atinge telul. Si care e rostul lui Justin Timberlake printre atatia geeks? Chiar n-au putut gasi pe altcineva mai bun? De exemplu un Michael Cera cred ca ar fi fost un inlocuitor perfect, atat pentru Timberlake cat si pentru  Eisenberg, o peruca, niste lentile si aia era, poate-mi placea si mie. Schizoid-Inception Inception – o distributie decenta in frunte c-un cabotin notabil, acest Rock Hudson al zilelor noastre, nu poate salva un scenariu de oroare care simuleaza inteligenta desi la miez e doar un film de Michael Bay in care exploziile abunda iar ratiunea lipseste cu desavarsire. Da, da, da, vis intr-un vis intr-un vis, bo-ring. Personajele sunt o adunatura exceptionala de cartoane ambulanta de care nu ne pasa – trebuia sa ma miste vinovatia lui pentru moartea ei? sa vreau sa fie fericiti acei copiii fara fete? sa sper ca personajele secundare despre care nu stim nimic sa-si primeasca valiza cu bani? Mai e nevoie sa spun ca singurul plus al filmului e cand Mal incearca sa-i omoare pe toti? Ma gandeam eu. Catalin-Star Wars filmele despre care vreau sa vorbesc, ca nu pot sa le disociez, formeaza o trilogie: star wars(prima, ca a doua nu conteaza)! stiu ca a creat o religie, cu replici citate si rascitate, cu dark vader prezent in mii de reclame, dar pe mine nu m-a atras deloc “filmul”. poate episodul patru sa fi aprins vreo scanteie, dar nu mai mult! o fi din cauza ca m-am nascut mai tarziu, cand febra se mai potolise, iar subiectul, intriga, actiunea devenisera cam banale si comune…nici asta nu se verifica intru totul, pentru ca alte filme din aceeasi perioada si chiar mai vechi le urmaresc cu placere ori de cate ori se iveste ocazia! in fine, poate nu-mi place trilogia pentru ca george lucas incearca sa stoarca bani de pe urma ei ori de cate ori are ocazia! Tomata cu scufita Ma pregatesc sa fiu blamata pentru  urmatoarele vorbe, da’ asta e. Dintre toate filmele celebre, super aclamate si cu critici extrem de pozitive, as spune ca nu mi-au placut : Nasul, Stapanul inelelor si Razboiul stelelor, da’ nu pot zice asta pentru ca nu le-am vazut. Insa nici nu prea-mi doresc. Asa ca atunci o sa zic ca nu am prea vibrat la Gladiatoul, Alexander si mai recentul Dinner for Schmucks, care in comparatie cu Le diner de cons e net inferior (in viziunea mea). Gladiatorul cred ca nu mi-a placut pentru ca cineva mi-l povestise inainte si nu mai avea nici un farmec, iar Alexander… well, e cu Collin Farrell, de care nu mi-a placut niciodata. Iar incestuoasa relatie cu Angelina mi-a displacut si mai mult. Anda-The night of the hunter Nu imi dau seama exact carui public se adreseaza fimul lui Laughton. Film noir e doar pe alocuri, in cea mai mare parte aduce cu o poveste pentru copii – cu un Hansel si Gretel modern, mai exact. Si stereotipia extrema a personajelor, in frunte cu predicatorul Powell (Robert Mitchum) pare sa indice tot o poveste. La fel si secventele fugii copiilor pe firul raului, cu decupajul in umbre al siluetelor – de departe punctul forte al filmului – aduc cu ilustratiile minunate ale unei carti de povesti. Doar ca povestile, ca si desenele animate sau fantasy-urile, nu sunt deloc pe gustul meu, iar aceasta mai are si o morala foarte religios-siropoasa (si, in plus, uita sa spuna ce s-a intamplat cu banii). Movieblog-Sideways 97% pe tomatometer, 94/100 pe metacritic si 94 de premii in festivaluri de la Boston pana la Marrakech. Imi plac multe din lucrurile facute de Alexander Payne, dar  Sideways  mi-a indus doar o stare catatonica. Imaginati-va ca eroii din American Pie au trecut cu succes de etapa postdoctoratului, sunt toba de carte in materie de viticultura si literatura, dar au ramas in aceleasi glume proaste din vremea liceului. Sunt epave umane cu burtile lasate motiv pentru care au dezvoltat un angst aparte. Si apeleaza la solutia disperata a unui road trip in care vor sa culeaga cat mai multe placeri bahice si niscaiva chilotareala. Trist si plictisitor da capo al fine, dar daca va hotarati sa-i dati o sansa, beti o sticla de vin inainte sa apasati butonul play. Sa se duca mai usor. Adina- The Godfather n-am vazut cu atentie decat prima parte, probabil a mai reusita si mai esentiala, lipsa mea de electrizare, handicapu meu de a flutura antenuta intru contact si de a intinde o falanga michelangeleasca intru conexiune primordiala de gradu 3 cu ast film sta probabil in neputinta mea de priza atata testosteron testos, bengos, mafiot, ferchezuit la 4 ace. Nasul asta isi conchide microuniversul familial atat de menghinal  incat ma sugruma cu a sa raceala, cu al sau joc, cu a sa obsesie pentru putere, respect, paranoism, impunere, cu al sau paternalism egocentric exacerbat, arogant, fudul cojocului deontologic mi-l face nesuferit de mama focului.  Personajele-piscuri-himalayene se inalta semete in mijlocul unei nebulozitati laptoase de nori si ceata, narativul tafnos aproape isi permite sa fie…oricum, daca personajele sunt coioase (falcile lu marlon, doamne pana unde a urcat testosteronu, ma scuzati ) atunci ele sunt suficiente siesi, deci neah, mult prea egoisim pou r moi ce-i drept mi-a placut capul ala cabalin