luni, 28 august 2017

Azi m-am hotarat sa fac ceva bun si cum dovleacul ma fixa cu privirea de ceva luni bune am zis c-a venit momentul sa-i vin de hac. Azi am ucis dovleacul! Reteta de placinta e super super simpla, eu aluatul stiam sa-l fac dar aveam chef de-un nou experiment asa ca am tras cu ochiul la Adi Hadean. Ce e drept mi s-a parut putin exagerata cantitatea de apa folosita de el asa ca eu am pus numai jumatate iesindu-mi un aluat numai bun. Asa… Am folosit pentru aluat: 2 cani (capacitate 250 ml) faina, 1 ou, 2 linguri zahar, un sfert de lingurita de sare, 3 linguri unt topit (Adi a folosit 2 linguri de ulei si in loc de o lingura de zahar o lingura de miere), jumatate de cana apa calduta (o cana intreaga mi s-a parut exagerat de mult). Am amestecat ingredientele si am framantat timp de 5 minute pana s-a desprins aluatul de pe degete. L-am lasat apoi la hodinit pana am terminat cu umplutura (acolo comedie). Ei sincer sa va spun pentru umplutura asta am muncit in bucatarie ca niciodata. De ce??? Fiindca pana si ucisul dovleacului a fost un chin. Am lucrat cu atentie deoarece mi-era frica sa nu ia cutitul o traiectorie gresita si sa intre-n carne. Desigur ca nu in aia de pui ci in a mea, aia care doare… Asaaaa. Dupa ce m-am luptat timp de vreo 30-40 minute cu animalul (metaforic vorbind, desigur) am reusit sa-l dau prin razatoare (pentru cantitatea de aluat specificata am folosit doar un sfert de dovleac, acum e la frigider si nu stiu ce sa fac cu restul, ceva idei?!), i-am adaugat patru linguri rase de zahar, o lingurita de scortisoara si cativa stropi de esenta de rom. Am calit 15-20 minute pana sucul din dovleac a disparut. La foc mic! Aluatul l-am impartit in doua si l-am intins bine bine astfel incat mi-au iesit doua foi subtiri de 2 mm. Din ochi desigur, dar la ochiul meu de inginer… va asigur ca nu gresesc. Booon! Eu am vrut placinta sub forma de rulada asa ca am intins compozitia din centrul foii catre margini lasand in partea de sus si cea de jos liberi cate 6-7cm, respectiv 2-3 cm oe marginile laterale. Am rulat apoi placintele si le-am pus pe ambele intr-o forma de chec-cozonac (e intermediara ca marime), nu avea rost sa pun intr-o tava mare atata timp cat aveam doar doua rulade. Le-am cam inghesuit eu dar nu a fost o problema. Era sa uit, tava am uns-o cu putin unt topit (puteti folosi si ulei). Si-atat! Inainte de a baga in cuptor puteti unge placinta cu ou, eu n-am facut miscarea asta, e doar de aspect (si nu mai aveam oua ). Am bagat la cuptor pentru 30 minute (la gradatia de mijloc sau ceva mai putin, in jur de 160-180°C). Rezultatul… a fost delicios! P.S. Era sa uit. Nu mai pudrati cu zahar deoarece dovleacul de la mama lui e dulce, plus zaharul din compozitie e mai mult decat suficient. Bine… daca sunteti sugar-addict nu va pot opri…

Habitat . 2017 Copyright. All rights reserved. Designed by Blogger Template | Free Blogger Templates