Aceste pagini au constituit site-ul Habitat Cluj pâna la finalul lui 2008. În prezent, sunt oferite doar ca referinta, dar nu mai contin informatii de actualizate. Pentru noutati, vizati noul site Habitat Cluj

These pages were Habitat's website up to the end of 2008. They are no longer updated and are being offered as reference only. Visit the new Habitat Cluj website

Cum poţi ajuta?
Doneaza online pentru Habitat Cluj
Habitat în imagini

Locuinţe Habitat 

La ora actuală, Habitat for Humanity Cluj realizează 2 tipuri de construcţie de locuinţe: apartamente şi case. Pentru a beneficia de acest program, familiile sunt selectate pa baza a 3 criterii esenţiale:
  • nevoia şi urgenţa unei locuinţe;
  • existenţa unui venit pentru a-şi putea plăti ratele fără profit;
  • dorinţa de a parteneria cu Habitat, ca voluntari, atât la construcţia propriei case, cât şi la construcţia altor locuinţe.

Apartamente
Pentru familiile cu până la 3 membri, proiectul de construcţie presupune un apartamemnt cu suprafaţa locuibilă de 38 metri pătraţi, care cuprinde 1 dormitor, o cameră de zi, o bucătărie, o baie şi un hol. Apartamentul face parte dintr-un complex în care se află 8 apartamente: 4 la parter şi 4 la etaj. Structura imobilului este de lemn, ridicată pe fundaţie de beton. Costul unui astfel de apartament este în jur de 40.000 RON.

Case
Pentru familii cu peste 4 membri, proiectul de construcţie presupune o casă cu suprafaţa locuibilă de 55 metri pătraţi, care cuprinde bucătărie + living, baie şi hol la parter, iar la mansardă se află două dormitoare şi o toaletă de serviciu. Structura imobilului este de lemn, ridicată pe fundaţie de beton. Costul unei astfel de case este în jur de 65.000 RON.

 

Proiecte realizate până acum prin programul de construcţii:

La Dej
4 case - Str. Pepineriei, nr. 24, teren concesionat de Primăria şi Consiliul Local Dej
În 13 mai 1999 Habitat pentru Umanitate Cluj este înregistrată oficial ca organizaţie, cu un singur Consiliu Executiv, atât pentru Cluj-Napoca, cât şi pentru Dej. În 15 mai 2000, în Dej, încep lucrările la 4 case. Este primul proiect de construcţie de case iniţiat de filiala Habitat din Cluj. Trei din cele 4 case sunt inaugurate în iulie 2001, iar cea de-a patra casă va fi inaugurată în iulie 2002. Este deocamdată singurul proiect în afara localităţii Cluj-Napoca, desfăşurat de filiala Habitat for Humanity Cluj. Restul proiectelor s-au desfăşurat doar în municipiul Cluj-Napoca.

La Cluj-Napoca
9 case - Str. Ilie Măcelaru, nr. 16-18, teren concesionat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca
Primul şantier din Cluj-Napoca a fost deschis în septembrie 2000, pe strada Ilie Măcelaru, nr. 16-18, pe un teren concesioant de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca. Atunci a început construcţia primelor 5 case din totalul celor 9. Una din aceste case, cea a familiei Pop, a fost construită în cadrul unui eveniment special, Summer Youth Blitz (Construcţia de Vară a Tinerilor) în doar 8 zile şi jumătate datorită unor grupuri de tineri voluntari. Cele 9 familii de pe Ilie Măcelaru locuiesc în căminele lor noi din 2002.

1 casă - Str. Mureşului, nr. 1
O nouă realizare a filialei clujene o reprezintă finalizarea în august 2003 a unui proiect de mansardare a locuinţei familiei Jula, familie compusă din 6 membri. Este primul proiect de mansardare a unei locuinţe desfăşurat de filiala clujeană.

1 casă - Str. Codru Drăguşanu, nr. 10 – construcţie pe terenul familiei
Construcţia casei familiei Bako, familie compusă din 5 copii şi 2 adulţi reprezintă casa Habitat cu numărul 100 în România şi numărul 150.000 în lume! Această casă a fost inaugurată la Cluj, pe data de 21 iunie 2003, iar evenimentul a beneficiat de prezenţa fondatorilor Habitat for Humanity International, soţii Linda şi Millard Fuller.

1 casă - Str. Callatis, nr. 25 – construcţie pe terenul familiei
Cel de-al doilea proiect de construcţie pe terenul famililei a fost încheiat în 15 noiembrie 2003, dată la care familia Pauletti, beneficiară a casei, a devenit cea de-a 16-a familie partener a organizaţiei noastre.

complex de 4 case - BM1 (B-dul Muncii, f.n.), teren donat de o persoană fizică
În aprilie 2004 începe construcţia unui complex de 4 apartamente, pe un teren donat de o persoană fizică. Datorită muncii voluntarilor români şi străini, construcţia este inaugurată peste câteva luni, în decembrie 2004, chiar înainte de Crăciun. Astfel, 7 adulţi şi 19 copii s-au mutat într-o locuinţă care avea să le schimbe viaţa.

complex de 12 case - BM2 (B-dul Muncii, nr. 47), teren concesionat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca
În martie 2005 au fost săpate primele fundaţii pe B-dul Muncii, nr. 47, pe un teren concesionat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca. Peste 300 de voluntari români şi străini au lucrat alături de cele 12 familii beneficiare pentru a finaliza construcţia.

32 de locuinţe – str. Nădăşel
În primăvara 2006 încep lucrările la locuinţele ce urmează să fie construite pe strada Nădăşel, pe un teren concesionat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca. Este vorba despre un proiect de 12 case pentru familii de la 4 membri în sus şi 20 apartamente pentru familii cu până la 3 membri inclusiv.