February 16, 2026

Amânările repetate ale deciziei CCR privind reforma pensiilor nu pot deveni o strategie de blocaj, afirmă preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean.

„Respectăm rolul Curţii Constituţionale, dar România are nevoie de o decizie clară care să permită continuarea reformelor asumate.
Reforma pensiilor înseamnă sfârşitul privilegiilor, iar asta probabil deranjează. Nu putem permite jocuri politice, mai ales cu o miză atât de importantă”, a scris Abrudean, luni, pe pagina sa de Facebook.

Conform acestuia, „premierul Ilie Bolojan nu va ceda în faţa presiunilor şi nici Partidul Naţional Liberal nu o va face, indiferent dacă ele vin din zona politică sau instituţională”.

„Să fim conştienţi că blocajele au consecinţe reale: riscăm pierderea fondurilor PNRR. România trebuie să meargă înainte. Reforma nu mai poate fi amânată”, a punctat Mircea Abrudean.

Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a anunţat luni că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor a fost amânată pentru data de 16 ianuarie din lipsă de cvorum.

Potrivit unor surse din CCR, la şedinţa de luni nu s-au prezentat cei patru judecători propuşi de PSD la Curtea Constituţională – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu şi Mihai Busuioc. Ei au părăsit şedinţa şi duminică şi nu au mai venit la dezbateri.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

Articolul Abrudean ridică tonul la judecătorii constituționali apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *