February 29, 2024

Patronul echipei din Gruia a confirmat chiar înainte de Crăciun că Andrea Mandorlini va continua pe banca CFR-ului și în 2024. Finanțatorul clubului are încredere că italianul poate cuceri titlul la finalul sezonului.

„Domnul Mandorlini își va continua munca pe care a început-o aici, la CFR Cluj, și în 2024. În niciun moment nu s-a pus problema să fie demis, nu s-a pus problema să nu avem încredere în dumnealui.

A făcut o treabă foarte bună, au fost foarte multe circumstanțe care ne-au făcut să pierdem puncte. Nu mai vorbim de arbitraj, accidentări și așa mai departe. Repet, circumstanțe care au fost împotriva antrenorului.

A fost un meci excelent împotriva Universității Cluj. Sunt convins că putem să mai creștem. Avem toată încrederea în domnul Mandorlini că ne va aduce titlul de campioană din nou la Cluj.

Confirm oficial, deși nici măcar n-ar fi fost cazul, pentru că noi n-am avut niciodată intenția să ne despărțim de domnia sa, Mandorlini va antrena în continuare CFR Cluj și sperăm să obțină cele mai bune rezultate posibile.

Este un tehnician excelent, cu foarte multă experiență în care avem deplină încredere”, a spus Nelu Varga.

CFR Cluj este pe locul secund în Superliga, cu 36 de puncte după 21 de etape, la opt puncte în spatele liderului FCSB.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *