Un obicei străvechi, cu rădăcini într-un vechi cult solar, colindatul călușarilor continuă să fie păstrat în unele sate din Transilvania, unde jocul ritualic, colindele și simbolurile arhaice dau viață uneia dintre cele mai spectaculoase tradiții ale sărbătorilor de iarnă.
Reputatul etnolog Aurel Bodiu explică originea călușarilor și rolul pe care l-a avut în tradiția colindatului.
Cunoscut mai ales sub formă de spectacol, călușul ori călușarii, dincolo de dansul ritualic plin de virtuozitate este o datină mitologică cu profunde implicații de sorginte filosofică, etnică, religioasă și cultă. Specialiștii au evidențiat relația dintre cultul solar și călușari. Au fost postulate mai multe teorii ale originii călușarilor. Cea mai cunoscută se referă la originea latină a obiceiului în legătură directă cu sărbătoarea Rosaliei devenită în folclorul românesc Rusaliile, precum și cu cea salică dedicată zeului Marte. Teoria originii grecești derivă călușarii din dansul ritual al preoților cretani consacrat cultului zeiței Rhea, protectoare a vegetației sau din cultul zeiței Demetra. Teoria originii trace a călușarilor pare cea mai plauzibilă. Ea se referă la un dans solstițial solar, trac, cu implicații războinice medicale, cathartice, de fapt un rit solar influențat de cultul cailor solari.
De altfel, numele dansului, așa cum afirmă majoritatea cercetătorilor, provine din mascoidele de cal, măști reductive extracorporale ce se purtau înfipte într-un băț special modelat². Aceste mascoide, susține R. Vulcănescu, au devenit cu timpul bastoanele ritualice stilizate ale călușarilor. Se pare că în jurul acestei mascoide de cal gravita întregul joc. Primul călușar din ceată juca mascoida imitând tropotul și saltul calului. Noi credem că în cultura popoarelor lumii și în special ale celor din Europa, cultul calului, așa cum afirma și G. Dumézil, a ocupat un loc important, pentru că el făcea parte din sărbătorile închinate soarelui atât de numeroase la solstiții și echinoxuri. Era firesc ca acest cult să existe și la autohtoni, popor cu rădăcini adânci în tradiția indo-europeană și că dansul călușarilor să reprezinte supraviețuirea unor aspecte de ritual din acest cult solar. În acest fel ne explicăm și prezența jocului căiuților la sărbătorile de iarnă, credințele în caii lui Sântoader, calul voinicului din colinde și din basme, încurarea cailor și nu în ultimul rând călărețul solar sau calul, musaget al lui Făt-Frumos. De altfel, în concepția poporului român primăvara și vara stau sub semnul calului, pe când toamna și iarna sunt sub semnul lupului. Aşadar, jocul căluşarilor s-a născut dintr-un cult solar şi deci prezenţa lui în momentele de cumpănă ale mersului Soarelui pe bolta cerească este firească. Vom găsi jocul căluşarilor la solstiţiul de vară (la Rusalii), dar şi la cel de iarnă, respectiv la Crăciun şi la Anul Nou. Despre acest din urmă obicei, ce se desfăşoară în Transilvania vom încerca să discutăm în cele ce urmează. Prezenţa căluşarilor în obiceiul colindatului de Anul Nou credem că nu este o migrare a căluşului de la solstiţiul de vară, cum susţin unii specialişti³. E adevărat că obiceiul căluşerilor cum mai este cunoscut el în Transilvania, ce se desfăşoară azi nu este cel originar, tradiţional ci unul reconstituit şi valorificat în cadrul mişcării culturale a românilor transilvăneni, iniţiată şi tutelată de Astra.
Căluşerii nu mai păstrează elementele rituale vechi şi mai ales întreg ceremonialul desfăşurat cândva cu un scop bine definit, cu rosturi care nouă azi, deocamdată ne scapă. Din cercetările efectuate pe teren, din răspunsurile la chestionarul Arhivei de folclor din Cluj, din 1931 şi din răspunsurile date la chestionarul lui O. Densușianu am încercat să refacem pe cât posibil structural obiceiul călușarilor așa cum s-a desfășurat el cândva în arealul transilvan.
În multe localități ale Transilvaniei obiceiul nu se mai practică de aproape o sută de ani și doar bătrânii își mai amintesc de versiunea originară. În unele sate el se desfășoară după modelul nou, reconstituit de Astra. Am cercetat mai multe localități din județele Sălaj și Bistrița-Năsăud, unde obiceiul este viu și astăzi și a fost mai puțin cercetat spre deosebire de sud-vestul și centrul Transilvaniei unde există răspunsuri la chestionare, precum și lucrări care analizează obiceiul.
Ceata călușarilor este compusă dintr-un număr variabil de membri: flăcăi sau bărbați de la 8 la 12 sau 14. În comuna Telciu numărul lor ajunge la 18. Funcțiile în ceată se hotărăsc în cadrul adunării de constituire, mai precis la începutul postului Crăciunului (14 noiembrie) sau la Sânnicoară (6 decembrie). Atunci membrii își caută și o gazdă. Ea trebuie să fie un sătean gospodar, cu casă mare și dacă se poate fără copii, care să știe să glumească cu tinerii, să-i îndrume. El devine un fel de pater familias de la care aveau multe de învățat sub aspect economic, social și nu în ultimul rând estetic și moral. Cultivarea unor preocupări de perpetuare a tradiției (colinde, jocuri, obiceiuri) evidențiază bogăția spirituală a comunității sătești dominată de sentimente ce exprimă dragostea față de frumos, iubirea, tinerețea și curajul.
În localitățile cercetate de noi în județul Bistrița-Năsăud unul din părinții feciorilor din ceată (Salva, Telciu, Leșu) poate deveni gazdă de călușari. Funcțiile în ceată se stabilesc pe perioada colindatului, de la constituirea cetei și până la Anul Nou sau Bobotează. Vătaful (de la latinescul vates) sau svornic este ales fie prin vot (Coșbuc, Salva, Romuli) fie la „înțelegere între feciori” când îl aleg pe cel mai voinic sau pe cel care se bucură de autoritate între ceilalți feciori (Meseșenii de Jos). Cândva se alegea și un ajutor de vătaf, cel care supraveghea jocul și știa cel mai bine să joace. În ceată se mai alegea și un casier și o iapă sau țoapă care purta darurile. Jocul călușarilor poartă pe alocuri denumirea de „jocul Crăciunului” sau „danțul Crăciunului și se desfășoară în general după următorul scenariu: membrii cetei de călușari, îmbrăcați în costumul național specific, cu zurgălăi la picioare
cu bețe „împănate” sau cu „săbii” (tot bețe) în mâini colindă pe la toți gospodarii, precum și pe ulițele satului. Ceata este însoțită de un grup de „ceterași” și de un personaj cu funcții magice, un moș, asemănător cu moșul sau blojul de turcă. Feciorii cetei intră în curtea gospodarului și execută două sau trei jocuri specifice (Romana, Bătuta, Banu Mărăcine) în timp ce se strigă sau se dau comenzi. Se cântă apoi câteva colinde specifice sărbătorii Crăciunului, una care vestește nașterea Mântuitorului, alta la dorința gazdei și în încheiere „colinda uliții”. Unde sunt fete de măritat se cântă și are loc jucatul fetelor. După terminarea jocului călușarii sunt răsplătiți cu bani și băutură. De cele mai multe ori colacul specific colindatului lipsește.
Obiceiul călușarilor s-a desprins dintr-o fază primitivă a cetelor de feciori proveniți dintr-o zeiță mamă și având rosturi comune cu riturile de inițiere ale junilor. După Traian Herseni călușarii ar reprezenta o etapă distinctă în procesul inițierii tinerilor, mai precis „un rit de plecare, de depărtare de sat pentru o perioadă oarecare (perioada inițierii). E firesc ca ceata călușarilor să fie implicată în obiceiul colindatului, care constituie unul dintre cele mai importante deziderate ale cetelor de feciori. Legătura dintre cetele de feciori colindători și cetele de călușari se explică și prin evoluția lor de la cete cu rosturi inițiatice la cele de grup, de colindători. E posibil ca ele să fi venit din medii sociale diferite sau stadii de dezvoltare diferite întâlnindu-se într-un punct cu rosturi comune, cel al colindatului. Cert este faptul că în multe localități, mai ales din sudul Transilvaniei (Sibiu, Țara Oltului, Hunedoara) cetele de călușari dețin un rol important în cadrul obiceiului colindatului până azi. Aici relația colindătorilor (cete de feciori, borițași) e mult mai vizibilă, având un caracter aproape general, în raport cu nord-vestul Transilvaniei unde fenomenul este atestat doar sporadic în localitățile mai sus amintite.
Conf. dr. Aurel Bodiu
Articolul COLINDATUL CĂLUŞARILOR apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
