February 16, 2026

Într-un interviu acordat ziarului Făclia de Cluj, viceprimarul Dan Tarcea a prezentat principalele direcții ale administrației locale, evidențiind că anul 2025 a marcat cea mai mare investiție în infrastructura educațională din istoria recentă a orașului. De asemenea, acesta a punctat bornele majore pentru 2026: finalizarea hub-ului Borhanci, noi poduri și extinderea benzilor dedicate pentru transportul public.

Rep: Domnul viceprimar, ce a însemnat anul 2025 pe plan administrativ la Cluj-Napoca?

Dan Tarcea: Anul 2025 a fost anul în care am investit cei mai mulți bani în infrastructura educațională. Dacă ne aducem aminte de proiectele din PNRR, proiecte care au început în anul 2024, au fost 32 de unități de învățământ începute în urmă cu doi ani, continuate și multe dintre ele finalizate în anul 2025. Au mai rămas câteva și pentru anul 2026, obiective care vor fi finalizate până în luna iunie a anului 2026.

Pot să vă dau câteva exemple. Este vorba de Onisifor Ghibu, „Ghibuț” cum îi spune și cum îl cunosc cei care își duc copiii acolo, pentru că la liceu și la școală acolo au fost făcute lucrările în anul 2025. A trebuit să sincronizăm aceste lucrări, pentru că a trebuit să mutăm copiii undeva. Și atunci am început toate aceste lucrări deodată la toate cele 32 de unități de învățământ.

A fost o mare provocare să găsim soluții împreună cu profesorii, împreună cu părinții, și le mulțumesc părinților pentru înțelegere, pentru că știu că a fost complicat să își schimbe programul., mai ales acei părinți care au doi copii, unul în clasele primare și unul în clasele gimnaziale. Atunci unul a mers dimineața, unul a mers după-amiaza și a fost o adevărată provocare pentru ei.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Articolul De ce rămâne Clujul un magnet imobiliar. Interviu cu viceprimarul Dan Tarcea apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *