January 24, 2026

Consiliul de Administrației al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a dispus desfacerea contractelor de muncă în cazul a patru angajați ai instituției judecați pentru delapidare în dosarul Untold. Printre cei patru se află și fostul președinte al Senatului, Ioan Oroian.

Consiliul de Administrație al USAMV și-a motivat decizia prin faptul că prin decizia Curții de Apel Cluj pronunțată în 5 iunie și care a rămas definitivă s-a menținut vinovăția celor șase. Totodată cei patru nu vor primi nici salariile aferente perioade în care le-a fost suspendat contractul de muncă, mai exact de când s-a pus în mișcare urmărirea penală și până la sentința definitivă. Este vorba de Ioan Oroian, Marcel Grebenișan, Alin Avram și Viorel Poruțiu.

Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat defintiv în dosarul în care Ioan Gheorghe Oroian, fost preşedinte al Senatului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, a fost trimis în judecată alături de alte persoane pentru delapidare. Prin sentința pronunțată, șase persoane care în procesul de fond au fost condamnate la pedepse cu închisoare cu suspendare și la plata în solidar a aproape 80.000 de lei, scapă definitiv de răspundere penală după ce instanța a dispus încetarea procesului penal. Și s după ce magistrații au constatat că răspunderea penală în acest caz este prescrisă.

Ioan Gheorghe Oroian a fost trimis în judecată alături de directorul general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, Viorel Poruţiu şi de administratorul restaurantului studenţesc de pe strada Moţilor, Marcel Grebenişan într-un dosar penal cu un prejudiciu de 80.676,40 lei.

Anul trecut, prin sentința de fond, fostul preşedinte al Senatului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, fost profesor universitar Ioan Gheorghe Oroian a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni

închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare, iar Viorel Poruțiu, fost director general administrativ al USAMV Cluj-Napoca a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru delapidare.

O pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare a primit Marcel Grăbenișan, fost administrator al cantinei studențești a USAMV, iar Alin Avram, fost administrator de cămin a primit 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.

Prin sentința pronunțată, Ramona Grigorean a primit 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare iar Claudiu Popa la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.

Cei șase au atacat cu apel sentința iar Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal.

 

Articolul Decizia luată de USAMV Cluj-Napoca în cazul angajaților judecați în dosarul Untold apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *