Înainte de 1989 tinerii gherleni nici în vis nu puteau planifica o deplasare în India. Iată, în zilele noastre ei au posibilitatea să facă cunoștință cu viața poporului respectiv. De o experiență extraordinară a avut parte delegația Liceului Teoretic „Petru Maior”, compusă din nouă elevi, însoțiți de profesoarele Alina Șteiu și Ioana Opriș, pe parcursul schimbului cultural cu Saint Mark’s Group of Schools din New Delhi, India.
Zilele trecute, aceștia s-au alăturat evenimentului internațional Anjali International Friendship Week, organizat în amintirea de neprețuit a co-fondatoarei grupului de școli-gazdă, dar și liant de netăgăduit al întregii colaborări în cadrul fundației ASEF (Asia-Europe Foundation). Evenimentul, o împlinire emoționantă a viziunii doamnei Anjali Aggarwal (care visa la o clasă colaborativă fără pereți, fără granițe), a dovedit impactul incredibil pe care colaborarea între minți tinere, deschise, cu perspective diferite îl poate avea, atunci când este creat contextul potrivit. Reunind peste 240 de delegați din 20 de țări din Europa și Asia, manifestarea, planificată din timp și orchestrată exemplar, a inclus, alături de multe workshopuri incitante (yoga, artă indiană tradițională, discuții cu speakeri profesioniști, graffiti collage etc.), vizitarea unor obiective turistice de referință în New Delhi. Între acestea, Lotus Temple, Lodi Garden, Indira Gandhi Memorial Museum, dar și Gandhi Smriti – India’s National Memorial to Mahatma Gandhi. De asemenea, pe parcursul săptămânii a fost organizat Global Youth Summit, la care au participat elevi-delegați ai mai multor țări, care au discutat, sub forma unor dezbateri de tip MUN (Model United Nations), pe marginea a patru agende importante, care au corespuns tot atâtor obiective de dezvoltare durabilă, prilej pentru schimb de idei valoroase și identificarea de soluții cât mai viabile la probleme globale reale. Global Friendship Fiesta, organizată în ultima zi a deplasării a fost o îmbinare impresionantă a tuturor culturilor prezente, cu produse și costume tradiționale, culori vibrante, muzică, tatuaje cu henna, mândrie națională, dar și respect intercultural, agitație, muzică indiană și multe, multe zâmbete. Bine se zice, că te descoperi pe tine atunci când călătorești și că vezi lumea nu atât cum e ea, ci cum ești tu. De aceea, amintirile, emoțiile și lecțiile desprinse în urma unei astfel de experiențe pot diferi de la persoană la persoană. Dar ceea ce au resimțit, fără îndoială, toți membrii delegației de la Gherla, a fost căldura sufletească și respectul cu care au fost primiți de toată lumea – gazde “adoptive”, profesori, elevi, angajați sau oameni de rând. Au conștientizat performanța la care se poate ajunge atunci când educația (într-o abordare holistică) reprezintă prioritatea și speranța de mai bine a tuturor. Și au înțeles demnitatea din comportamentul unui popor care își iubește sincer țara. „Pentru toate acestea, elevii gherleni în frunte cu cele două cadre didactice le sunt infinit recunoscători tuturor celor care au făcut posibilă această experiență – Namaste!”, a transmis conducerea liceului „Petru Maior”.
În ultimii ani elevii Liceului Teoretic ”Petru Maior” Gherla au mai avut colaborări cu colegii lor din țările europene, iar membrii echipei de robotică ”ABSO-Tech”au avut parte și de o deplasare reușită în SUA.
Szekely Csaba
Articolul Elevi gherleni în vizită în India apare prima dată în ziarulfaclia.ro.