Elevii Liceului Teoretic ”Ana Ipătescu” Gherla continuă să se afirme la diferite concursuri tematice organizate la nivel județean. Zilele trecute, s-a desfășurat la Cluj-Napoca Gala laureaților concursului „Primăvară copiilor” ediția a XVIII-a, dedicat elevilor din ciclul primar.
Concursul a avut două secțiuni, momente artistice și lucrări plastice, dar și două etape, cea pe școală și cea județeană. Cu această ocazie micii artiști gherleni, deosebit de talentați care au obținut premiul I la faza județeană, au prezentat momentele lor artistice pe scenă, la Casino Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central. Elevele Bărbos Selena și Filipaș Andra, din clasa a IV-a B, de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” îndrumate de prof. înv. primar Alina Deac, au obținut premiul I interpretând pe scenă cântecul „Dulcea primăvară” dar și dansând pe ritmurile acestuia. De asemenea, eleva Teglaș Ariana, din clasa a IV-a B, a obținut premiul al II-lea la secțiunea Artă plastică, printr-o expresivă pictură de primăvară. Copii deosebit de talentați și ambițioși, cu care cadrele didactice și colegii lor se mândresc, ei trăind împreună bucuria primăverii, perioadă deosebit de darnică în performanțe notabile în domeniul artistic.
În cadrul Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” (director prof. Corina Iftinca) activitățile extrașcolare ocupă un loc important în rândul elevilor ciclului primar, periodic copiii claselor I-IV prezentând programe de cântece și dansuri, cu aceste reprezentații onorând și festivalurile și concursurile organizate la nivel județean sau chiar și național.
Szekely Csaba
Articolul Elevi gherleni premiați la concursul ”Primăvara copiilor” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.