March 16, 2026

Luna martie aduce o surpriză plăcută amatorilor de artă din municipiul Gherla. Iubitorii frumosului au parte de o adevărată premieră în lumea expozițiilor organizate lună de lună cu perseverență de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, o Galerie de Artă cu o bogată activitate de popularizare a obiectivelor turistice din localitate,  dar și a valorilor artei  oferind publicului o trecere în revistă a personalităților artelor plastice. Așa se întâmplă și în prezent, când în sălile din centrul orașului este deschisă o inedită expoziție de Amigurumi, adică lucrări croșetate, exponate mai rar întâlnite în peisajul artistic gherlean, dar nici în marile galerii din țară.

Chiar de aceea, salutăm cu satisfacție inițiativa organizatorilor de a diversifica tematica expozițiilor, mai ales că  sîntem în pragul primăverii când se reînnoiește natura, dar și arta. Toată luna martie publicul gherlean are fericita ocazie de a admira o expoziție de Amigurumi  cu vedete de muzică și film, ilustrate într-un mod original. Expoziția de la Centrul Turistic reunește 17 creații despre vedete de muzică și film inspirate într-un mod inedit din universul muzicii și al cinematografiei, binecunoscute de noi toți, dar care de astă dată apar într-un stil personal al autoarei, Diana Mirabela  Mureșan,  nimeni alta decât  fosta campioană națională la junioare cu echipa de popice Somvetra Gherla, artistă talentată,  care prin detalii delicate și multă imaginație transformă firele colorate în personaje și simboluri pline de farmec. Vedete cunoscute din arta cinematografică cum sunt Marylin Monroe, Michael Jackson, Charlie Chaplin  sau Elvis Presley sunt doar câteva din eroii filmelor transpuse de autoarea expoziției pe aceste tablouri deosebit de relevante pentru  arta doamnei Mureșan.

Expoziția de Amigurumi de la Centrul Turistic Gherla se poate vizita pe tot parcursul lunii martie 2026 în zilele de luni-vineri în intervalul orar 8,00- 15,00.

Szekely Csaba

Articolul Expoziție de Amigurumi la Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *