Fostul Armenopolis, Gherla, se bucură de atenția și interesul organizatorilor de manifestări științifice și istorice din țară și de peste hotare. Nu întâmplător, problema armenilor se află în centrul evenimentelor desfășurate în municipiul de pe Someș, unde în data de 21 februarie 2026 au avut loc lucrările celei de a doua ediții a Conferinței Științifice Internaționale ” Sfântul Martin”, manifestare tradițională organizată de Fundația Culturală ”Téka” Gherla cu invitați din țară și străinătate. Printre specialiștii invitați s-a aflat și prof. Pal Emese, adjunct universitar la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, care a susținut o reușită conferință pe tema ”Sf. Martin și armenii din Transilvania”, urmărită cu interes de participanții de la acest eveniment internațional de prestigiu în viața științifică a urbei clujene. Oaspetele a vorbit pe larg despre sculpturile dedicate Sf. Martin din bisericile armenești transilvane, prezența armenilor pe melegurile ardelene, istoria și tradițiile comunităților locale, printre care și obiceiurile armenilor gherleni. Au fost rememorate cele mai importante date istorice din viața populației de această etnie din zona Transilvaniei, scoțând în evidență legătura cu Sf. Martin.
Conferința internațională de la Gherla a fost onorată de invitați din Budapesta, Szeged, Szombathely din Ungaria și Via Santi Martini din Slovacia. Cu acest prilej membrii cercurilor muzicale din cadrul Fundației Téka au susținut un program artistic. Tot în weekendul trecut la sediul fundației gherlene a fost vernisată o expoziție fotodocumentară despre istoria, tradițiile și obiceiurile comunei Sânmărtin de pe Câmpie. Autorul exponatelor este Miklósi Ferencz , fiu al satului.
Szekely Csaba
Articolul Istoria armenilor transilvăneni printre lucrările unei conferințe științifice internaționale la Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.