March 24, 2025

Jocul la șură” din Urca a împlinit 75 de ani de când îmbucură lumea. Zestre a patrimoniului cultural imaterial, „Jocul la șură, aparținând comunității din Viișoara, cu nota sa particulară dată de urcani, a străbătut zeci de țări și a încântat mii de oameni de-a lungul timpului. Puțini însă cunosc că specificul „Jocului la șură” din satul Urca s-a născut în anul 1950, ca soluție a unei nevoi stringente a familiei Ioan și Maria Șerban din respectiva localitate.

O clacă utilă

Din cercetările din teren ale scriitorului Ioan Ciorca, apărător al tradițiilor și obiceiurilor românești, la acel moment era necesară tasarea pământului podelei camerei mari, adică „a casei de dinainte”, construcția casei fiind finalizată în proporție de circa 90%. Astfel, scriitorul Ioan Ciorca spune că „fără a bănui că ideea va genera tradiția, Ioan Șerban a decis să organizeze un joc popular „cu tropoteli” în incinta „casei de dinainte”, convins fiind că în acest fel bătătorirea va fi executată la standarde calitative corespunzătoare. În acest sens, Ioan Șerban a tocmit muzicanți, iar apoi și-a chemat vecinii în ajutor. Astfel s-a născut legenda „Purtata de la Urca”, iar acțiunea de tasare a podelei a dat și particularitățile „Purtatei” sau a „Preumblatei” urcane, care în varianta originală, se desfășura după acel tipic, conducând la rezultatul dorit, adică la o podea relativ netedă, fără denivelări, spune scriitorul clujean.

Cum se joacă „Purtata”?

Caracteristica „Purtatei” este „Pasul împiedicat”, fiind descris de scriitor ca un joc compus din trei pași, din care doi înainte și unul înapoi. E posibil ca la nașterea lui să fi contribuit două aspecte. Primul ar fi denivelările podelei care au pus „piedică” perechilor de dansatori, determinându-i să facă un pas îndărăt. Este probabil ca acest fapt să fie și cel care a adus renumele de „împiedicat” al pasului „Purtatei”. Al doilea aspect al pasului e implicit, mișcarea lui alternativă înainte și înapoi, vizează același scop, netezirea corespunzătoare a podelei”, este de părere Ioan Ciorca.

Jocul util, desfășurat la casa soților Șerban, „Purtata” cu un scop, a căpătat repede caracter de masă, devenind piesa de rezistență din cadrul horei de duminică, jucată de la amiază şi până pe înserate. „Purtata de la Urca” deschidea hora, urmată fiind de „Româneasca”, „Ungureasca” şi de „Harţagul”. Hora era deschisă de către „Chizăș” , adică persoana care angajase lăutarii și de către „Amiază”, socăcița care avea sarcina de a hrăni muzicanții. „Amiază, hai la joc!” – invita Chizășul. „Viu-viu!” – răspundea ea, alergând să se așeze lângă el. Lor li se alăturau apoi și celelalte perechi de dansatori și porneau hora, „în pas împiedicat” dând ocol ringului de dans ad-hoc amenajat în uliță.”, descrie scriitorul Ioan Ciorca.

Jocul care unește oameni

După patru ani de la transformarea de către familia Ioan și Maria Șerban a clăcii într-o activitate de divertisment, de distracție, jocul „Purtata de la Urca” a trecut într-o nouă etapă, profesorul Ilie Labă, directorul școlii primare din sat înființând „Formația de dansuri populare tradiționale din satul Urca”. În perioada 2012-2018, formația a fost condusă de instructorul Sangoti Vasile, iar din 1918 până în 2022, de Canta Martin, în prezent, fiind pregătită de instructorul Marius Popa. Formația de dansuri a evoluat pe scenele numeroaselor festivaluri folclorice din țară și din străinătate, ducând faima micului sat din Câmpia Transilvană și al comunei din care acesta face parte, dovadă fiind faptul că o stradă din comuna franceză Saint-Calais a căpătat numele de „Urca”.

Jocul „Purtata de la Urca, păstrat și promovat de dansatori, recunoscut ca valoare de primarul Ioan Roman, a dus în anul 2021 la nașterea Festivalului „Jocul la șură”, o sărbătoare a comunități Viișoarei la care participă formații și interpreți de muzică populară din întreaga Câmpie Transilvană. Pentru anul 2025, „formația din Urca” își propune să participe la prestigioasa competiție Festivalul „Jocului Tradițional” de la Cluj-Napoca. Citându-l pe avocatul dr. Ioan Rațiu, „Existența unui popor nu se discută, se afirmă”, scriitorul Ioan Ciorca consideră că «Formația de dansuri populare tradiționale din satul Urca», tocmai acest lucru face: își afirmă existența, în pofida elanului globalizării care încearcă să șteargă identitățile”. De altfel, scriitorul clujean a dedicat formației de dansuri din Urca o cărticică apărută, recent, la Editura „Napoca Star”, intitulattă „75 de ani de „joc la șură” sau claca devenită „fenomen de masă”.

Tia SÎRCA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *