An de an, organizatorii acestui mare și frumos festival folcloric adună cei mai buni jucăuși și ceterași de pe Câmpia Transilvaniei, care cântă și joacă în aplauzele sutelor de iubitori ai cântecului și jocului tradițional românesc.
Și în această ultimă duminică de iulie, cu un cer mohorât dimineața și ploi torențiale spre seară, am pornit spre acest tărâm încărcat de istorie și valori culturale tradiționale, bucurându-mi privirea cu porumbul viguros și „mustăcios” de pe terenurile agricole ale comunelor Cojocna, Ceanu Mare și Frata, cu galbenul inconfundabil al florii-soarelui — semn cert că făina de mălai și uleiul din această toamnă vor fi autohtone.
Parada Portului Popular
Frata ne-a întâmpinat în sărbătoare, cu o organizare de excepție pusă la punct de edilul comunei, Cristian Cherecheș, cu sprijinul Consiliului Local, al conducerii Căminului Cultural, al Centrului Turistic și al Consiliului Județean.
Festivalul a început cu frumosul ceremonial al paradei portului popular, în cadrul căreia artiștii au defilat în numeroase căruțe împodobite cu obiecte de artizanat și drapele tricolore, însoțind tinerii călăreți pe cai roibi, de la un capăt la altul al localității. În aceste mijloace de transport rustice au fost invitați să urce și oficialitățile, alături de conducerea comunei.
Scena din centrul civic, decorată cu un imens tricolor și flori, a devenit locul „fierbinte” al evenimentului până la lăsarea întunericului. Jurnalistul și consultantul artistic al CJPCPCT Cluj, Grigore Sâmboan, ale cărui prezentări bine documentate nu mă voi feri să le redau în acest reportaj, a prezentat cu succes această a XX-a ediție a Festivalului „Jocul Satului”.
„Ne întâlnim astăzi cu bucurie și emoție, la cea de-a 20-a ediție a Festivalului ”Jocul Satului”, un eveniment cu o tradiție frumoasă, organizat pentru dumneavoastră, cei care știți să prețuiți jocul, portul, cântecul și obiceiurile din bătrâni”, a spus prezentatorul evenimentului.
Proiecte de viitor
După momentul de deschidere, a fost invitat părintele paroh Marius-Ionuț Souca, alături de preoții invitați, pentru a binecuvânta această zi de sărbătoare. A urmat luarea de cuvânt a primarului comunei Frata, dl. Cristian Cherecheș, care a salutat cu bucurie întreaga asistență, subliniind prezența preoților, artiștilor și oficialităților locale, județene și parlamentare. Edilul a evidențiat proiectele de infrastructură aflate în derulare — precum Spitalul, Școala, asfaltarea drumurilor, trotuarele, canalizarea din Soporu de Câmpie prin Programul „Anghel Saligny” — menționând că acestea sunt dovada modernizării și dezvoltării comunei.
El a mulțumit și pentru ploile recente, considerate „sănătate pentru pământ” și un motiv de speranță pentru agricultorii din zonă. „Cu sprijinul oficialităților, Frata va deveni una dintre cele mai frumoase și bine cotate comune ale județului”, a spus edilul.
Cu aceeași ocazie, primarul a anunțat că părintele Nicolae Tușa Pașca, care a păstorit Parohia Soporu de Câmpie timp de peste 45 de ani, a fost declarat „Cetățean de Onoare” al comunei Frata.
Cununii de aur și diamant
”Același respect l-am acordat și în anii trecuți, dar și în acest an, cuplurilor de familii ce au împlinit 50 și respectiv 60 de ani de căsnicie, adevărate modele de urmat și respectat, cărora le oferim câte o Diplomă de Excelență și un premiu din partea Primăriei și Consiliului local.
Au fost omagiate cuplurile cu 50 de ani de căsnicie: Dionisie și Raveca Gheți, Iuliu și Maria Gheți, Francisc și Rozalia Incze, Alexandru și Anica Iurean, Ioan și Maria-Daniela Rusu, Solomon și Floarea Soporan, Solomon și Dochița Trif, Ioan și Susana Pop. De asemenea, pentru 60 de ani de conviețuire au fost premiate familiile: Dumitru și Letiția Bercheșan, Vasile și Ana Gongan, Vasile și Susana Moga, Dănilă și Raveca Siecobean, Dragomir și Livia Gherman.
De la seniori trecem la tinerii studioși ai comunei noastre ce au primit note peste nouă la Școala gimnazială, Liceu și Facultate, cărora le oferim premii și diplome”, a mai spus primarul încheind prin a ura distracție plăcută tuturor participanților în această tradițională sărbătoare cultural – artistică a localității.
Au fost prezentați și invitați pe scenă primarii comunelor Luna – Aurel Giurgiu, comunei Vultureni – Paul Cecan, comunei Căianu – Daniel Crișan, comunei Ceanu Mare – Virgil Păcurar, comunei Suatu – Iștvan Balaș, comunei Mociu – Vasile Focșa, viceprimarul comunei Frata, Vasile Pop, vicepreședintele CJC Radu Rațiu, consilierii județeni Alexandru Cordoș, Horia Chirteș și Andei Bradea, deputatul Remus Lăpușan, senatorul Eugen Șipoș, secretarul de stat, Ioan Oleleu și directorul Transelectrica, care a fost și martor al întreruperii furnizării curentului electric la debutul acestui eveniment.
Legământ
Printre cei care au luat cuvântul pentru a mulțumi organizatorilor s-au numărat: senatorul Eugen Șipoș, consilierul județean Alexandru Cordoș, secretarul de stat Ioan Oleleu și deputatul Remus Lăpușan. Acesta din urmă, cunoscut iubitor al vieții satului, a spsus printre altele: ,, Sărbătorile organizate în comune sunt de fapt celebrări ale vieții rurale, recunoașteri ale valorilor autohtone și ale tradițiilor locale. Astăzi (duminică, n.r.) am venit în comuna Frata, un loc cu multe tezaure umane vii, un spațiu în care cultura locală este încă puternică și trebuie respectată ca tare. M-am bucurat că am putut simți spiritul acestui loc, cu oamenii săi frumoși, și mai ales m-au impresionat mult copiii care, îmbrăcați în portul popular, au făcut astfel un legământ că vor duce mai departe tot ceea ce înseamnă specific locului, adică frumusețea tradițiilor moștenite. Îl felicit pe dl. primar Cristian Cherecheș pentru stăruința cu care ține să ne reamintească tuturor că veșnicia s-a născut la sat, dar depinde de fiecare dintre noi să o păstrăm vie și să o facem să crească’’.
Părintele Nicolae Tușa Pașca a fost elogiat pentru cei peste 45 de ani de slujire la Soporu de Câmpie și pentru meritul de a fi ctitorul bisericii și mănăstirii din localitate. În cadrul festiv, a fost înmânată Diploma de Merit Cultural dlui Vasile Pop – Lia din Frata, declarat recent „Tezaur Uman Viu” de Ministerul Culturii. Este al șaselea cetățean al comunei care primește această prestigioasă recunoaștere, alături de horitorul și cunoscutul rapsod Vasile Soporan, care a fost prezent în programul zilei, apoi Dumitru Moldovan, Elisabeta Rus, Ioan Moldovan și regretatul Alexandru Ciucur – Șandorică din Soporu de Câmpie. Distincția nu este doar un titlu, ea este recunoașterea unei vieți trăite în slujba frumoaselor noastre tradiții românești.
Felicitări, diplome și premii au primit elevii Paul Iosif Șomlea, Laurenția Oana Maxin și studenta comunei Andreea Iulia Mocian.
Jocul și cântecul, din inimă pentru inimă
Spectacolul folcloric, care a urmărit să fie retrăite obiceiurile de altădată din satul românesc, și în mod deosebit din Câmpia Transilvană, a debutat cu micii jucăuși din Frata, acompaniați de o parte a tarafurilor comunei, semn că sunt hotărâți să ducă mai departe tainele jocului de aici.
Au cântat tinerii Bogdan Moldovan, Alin Onaca, Casiana Petra și Sofia Filipov. Formația de Jocuri tradiționale din Frata, coordonată de directorul Căminului cultural, dl. Romulus Bucur, a impresionat prin calitatea și autenticitatea jocurilor, având acompaniamentul muzical al tarafului lui Lia Pop. Pe scenă au urcat apoi deținătorii titlului de Tezaur Uman Vii Ioan și Dumitru Moldovan, Elisabeta Rusu, dar și ansamblurile folclorice din Baciu, Mihai Viteazul și „Miorița” din Cluj-Napoca.
Recitalurile au fost susținute de soliștii Irina Popa, Georgiana Deac, Adela Burcă, David Crișan, Iosif Rusu, Ciprian Picovici, Cristina Beldean, Mirela Mănescu, Alex de la Orăștie și maestrul Aurel Tămaș. Seara s-a încheiat sub o ploaie puternică — semn de belșug, spun localnicii.
Dumitru VATAU
foto Carmen Negru
Articolul Jocul Satului” la Frata – două decenii de tradiție, bucurie și Tezaure umane vii apare prima dată în ziarulfaclia.ro.