Din datele puse la dispoziție de Direcția Județeană de Statistică Cluj rezultă că în luna aprilie 2025 numărul naşterilor înregistrate în judeţul Cluj a scăzut faţă de luna martie 2025, precum și față de luna aprilie 2024. Numărul deceselor a fost mai mic comparativ cu luna martie 2025 și mai mare față de luna aprilie 2024. Sporul natural a fost negativ în luna aprilie 2025. În luna aprilie 2025 s-a înregistrat nașterea a 441 copii, cmai puțin cu 10 copii fată de luna martie 2025 și cu 29 copii față de luna aprilie 2024. Numărul deceselor consemnate în luna aprilie 2025 a fost de 635, cu 70 decese mai puține decât în luna martie 2025 și cu 18 decese în plus față de aprilie 2024. Sporul natural1 (diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate) s-a menținut negativ (-194 persoane), numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților vii. În luna aprilie 2025 au fost 2 decese la copiii cu vârstă sub 1 an.
În luna aprilie 2025 la oficiile de stare civilă din județul Cluj s-au înregistrat 219 căsătorii. Datele pentru lunile anului 2025 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora și nu după data producerii evenimentelor demografice. Din acest motiv datele aferente anului 2025 vor suporta modificări prin includerea fenomenelor înregistrate tardiv (după luna de referință) și excluderea celor înregistrate în luna de referință, dar care s-au produs în luna precedentă sau anterior acesteia și prin redistribuirea fenomenelor pe luni după data producerii. Pentru interpretarea corectă a indicatorilor, vă rugăm să consultaţi Precizările Metodologice.
Articolul Județul Cluj: decese mai puține, dar și nașteri mai puține apare prima dată în ziarulfaclia.ro.