Lupa Capitolina din municipiul Cluj-Napoca este o reproducere fidelă în bronz, în mărime naturală, după statuia aflată în Muzeul Vaticanului din Roma. În prima parte am urmărit cum a ajuns Lupoaica la Cluj. În acest al doilea episod îi vom urmări necazurile provocate de ocupația horthystă și regimul comunist al primilor ani de după război.
Administrația horthystă demolează statuia
În sept. 1940, partea de nord a Transilvaniei a fost anexată la Ungaria, inclusiv municipiul Cluj. Atunci, cam într-o săptămână, administrația românească a orașului a trebuit să se retragă, în refugiu. În cea mai mare parte, administrația orașului s-a refugiat la Turda; Universitatea, la Sibiu, iar Academia Agricolă, Teatrul și Opera, la Timișoara.
Cu privire la Lupa Capitolina și cele două basoreliefuri de pe soclu, în presa vremii și în folclorul străzii, au circulat multe informații false: că statuia a fost dusă la Sibiu și în 1945, readusă la Cluj, sau că a fost dusă Timișoara. În realitate, statuia a rămas pe loc. Dovada de netăgăduit este fotografia cu șase soldați maghiari, având în spate statuia vandalizată (fără Romulus și Remus). Informativ, lucrurile s-au derulat astfel: În cursul dimineții zilei de 11 sept. 1940, administrația orașului a fost preluată de o administrație militară, condusă de colonelul Albert Beck; în 15 sept. 1940 sosea la Cluj regentul Ungariei, Nicolae Horthy; în cinstea sosirii sale, în zilele de 12-14 septembrie, în piața Unirii s-au făcut pregătiri mari, cu tribune și pavoazări; se estima o adunare de peste 100.000 persoane. În cadrul acestor lucrări de pregătire din piața Unirii, a fost demolată și statuia Lupa Capitolina; Lupoaica și cele două basoreliefuri de pe soclu au fost depuse în magazia de fier vechi a Primăriei, din piața Mărăști, nr. 23 (al doilea popas al Statuii). Aici, statuia a poposit 26 de ani, cel mai lung popas; probabil, statuia a fost vandalizată în noaptea de 11-12 sept. de niște tineri hoștezeni, când puii Lupoaicei au fost aruncați în Someș . E bine de amintit că după venirea lui Mussolini la putere, E. Ferrari a fost trecut pe lista proscrișilor, ostracizat și exclus din viața publică. Ca urmare, nici Consulatul Italiei din Cluj nu ar fi agreat sculpturile lui Ferrari în centrul orașului.
Traian și Decebal ajung Turda
În 1940, în refugiu, busturile lui Traian și Decebal au ajuns la Turda, al doilea popas. Din relatările doamnei Claudia Luca am aflat povestea lor. În 1940, busturile au fost depozitate în Casa Culturală a orașului Turda, administrată de Astra, împreună cu alte lucruri provenite de la Primăria Clujului. În anul 1943 Casa Culturală a fost transformată în Muzeul de Istorie al orașului Turda. Cu această ocazie, busturile au fost inventariate și preluate în evidența muzeului (pozițiile 855 și 856?). Ele au fost păstrate la subsolul clădirii până 1982, când au fost scoase de la subsol, restaurate și montate pe câte un soclu în fața muzeului. Au rămas aici până la 26 ian. 1993, când au fost aduse la Muzeul din Cluj-Napoca, în baza procesului verbal nr. 8/26.01.1993, ca urmare a unei dispoziții date de Gheorghe Funar, primarul Clujului. Nefiind îndeplinite formele legale necesare, directorul muzeului, doamna Claudia Luca, s-a opus transportării busturilor la Cluj. La dispoziția primarului din Turda, muzeul fiind în subordinea Primăriei, busturile au fost transferate din administrația muzeului în administrarea Primăriei, după care, pe baza procesului verbal, busturile au fost luate de pe soclu și aduse la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca. Doamna Melinda Mitu și istoricul Tudor Sălăjan afirmă că busturile nefiind proprietatea muzeului nu au fost luate în evidența lui și că a existat o corespondență fără finalitate între Muzeu și Primărie, pentru a fi preluate de acesta. În prezent, bustul lui Traian este expus în sala de expoziții a muzeului, iar bustul lui Decebal este în subsolul muzeului. Deci, odiseea lor încă nu s-a încheiat, Primăria negăsindu-le încă un loc adecvat, unde să poată fi văzute și admirate de publicul larg.
Alte informații cu privire la busturile lui Traian și Decebal, în lucrarea: Muzeul de Istorie din Turda (1943-2013) și scrisoarea nr. 375/08.11.2013, emisă de Muzeul de Istorie din Turda: data de înființării muzeului, 22.11.1943 este o dată simbolică, pentru că muzeul a fost deschis publicului, doar la 23 aug. 1951; în intervalul septembrie 1940-ianuarie 1941, clădirea muzeului a fost sediul Mișcării Legionare din oraș, dar în inventarul făcut cu această ocazie nu apar busturile lui Traian și Decebal; din 1944 și până în 1947 clădirea a fost ocupată de Asociația Română pentru strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), filiala Turda; busturile lui Traian și Decebal au fost preluate de muzeu de la această asociație; ele au fost inventariate la 15 febr.1951 și trecute în registrul de inventar al instituției la pozițiile 122/1 și 122/2; ulterior, busturile fiind clasificate la obiecte de artă au fost reinventariate în registrul de artă la pozițiile 53 (Decebal) și 54 (Traian).
Unul din gemeni a fost găsit pe un mormânt din Cimitirul Central. Lupoaica reapare
La începutul anilor 1960, Nicolae Popescu mi-a povestit că Lupoaica, împreună cu cei doi gemeni, era în depozitul de fier vechi al Primăriei din piața Mărăști, depozit aflat în subordinea sa și că unul din gemeni a fost găsit pe un mormânt din Cimitirul Central.
La Arhivele Naționale din Cluj există Hotărârea nr. 5 din 14.02.1955 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului Cluj, în care, la pct. II/4 scrie: „aprobă trecerea lucrării de artă, Lupoaica, în proprietatea Muzeului Institutului de Istorie din Cluj, iar lucrarea Împărăteasa Elisabeta, în proprietatea Muzeului de Artă din Cluj”. În procesul-verbal se precizează că hotărârea s-a luat în baza Ordinului Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cluj nr. 12/1955, al referatului Secției Administrative nr. 2558/1955 și că lucrările au fost evaluate de o comisie de specialiști, numită de Ministerul Culturii. Aceste documente nu se găsesc la arhivă. Din conținutul procesului-verbal și al Hotărârii reiese că lucrările amintite erau în proprietatea și posesia Primăriei, altfel nu se putea aproba transferul de proprietate. Conform unor informații, Lupa Capitolina nu a fost înregistrată atunci în inventarul muzeului.
Lupa Capitolina a reapărut la orizont și au început tatonările pentru a fi reamplasată într-un spațiu public spre sfârșitul anilor 1950. În unele surse se afirmă că acțiunea pentru reamplasarea statuii a fost demarată de fostul rector al Universității Babeș-Bolyai, Constantin Daicoviciu, însă în documentele de arhivă cercetate nu este consemnat acest lucru. S-au făcut mai multe propuneri și studii de amplasare, dar se tărăgăna luarea unei decizii. În ședințele tehnice de avizare erau voci care spuneau că statuia a fost donată de statul fascist italian și că nu trebuie reînviat fascismul ș.a., afirmații nefondate, pentru că realitatea era alta. Istoria adevărată a Lupoaicei din Cluj a fost dezvăluită de sculptorul Virgil Fulicea, participant la ședințele de avizare. De la el am auzit , pentru prima dată, că Lupa Capitolina a fost donată Primăriei clujene în anul 1921, de către Primăria Romei, când fascismul nu acaparase puterea în Italia; că în anii 1930-1940 de la această statuie plecau toate manifestațiile împotriva revizionismului și a ducelui Benito Mussolini; că manifestanții, mai ales tineri studenți, se urcau pe soclul statuii, de unde strigau: „duce, duce, i-ați cățeaua și ți – o fu…ce” etc.
Lazăr MARIAN
(va continua)
Articolul Lupa Capitolina din Cluj, o statuie pentru Cartea Recordurilor – partea a II-a apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
