April 12, 2024

Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu) se sărbătoreşte de Biserică la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian).

„Naşterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept şi bătrân cu anii – căci era de 80 de ani şi, sub chipul însoţirii, după mărturia Sfântului Grigore de Nissa şi a Sfântului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei şi pentru purtarea de grijă pentru dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfinţite lui Dumnezeu, martor cu ochii şi văzător al vieţii ei celei fără prihană. Căci aşa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmaşul că aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece”. (Vieţile Sfinţilor)

Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu) se sărbătoreşte de Biserică la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian).

„Naşterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept şi bătrân cu anii – căci era de 80 de ani şi, sub chipul însoţirii, după mărturia Sfântului Grigore de Nissa şi a Sfântului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei şi pentru purtarea de grijă pentru dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfinţite lui Dumnezeu, martor cu ochii şi văzător al vieţii ei celei fără prihană. Căci aşa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmaşul că aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece”. (Vieţile Sfinţilor)

Văzând neamul omenesc pierind din pricina păcatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoară pe pământ, spune Sfântul Ioan Maximovici.

„Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”, învaţă Sfântul Apostol Pavel, Apostolul neamurilor. (Gal. 4, 4-5)

Fiul lui Dumnezeu va primi firea omenească, pentru ca pe om să-l unească din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere moral, când oamenii se chinuiau nevăzând nici o ieşire, adevereşte Sfântul Ioan.

 

Iudeii îl aşteptau pe făgăduitul Mesia. Şi păgânii aşteptau ceva extraordinar, care trebuia să preschimbe totul.

După prorociri, iudeii puteau vedea limpede că venise vremea împlinirii făgăduinţei lor. Se împlineau anii de la refacerea Ierusalimului când va veni Unsului lui Dumnezeu şi se va sfârşi Vechiului Legământ, aşa cum a vestit Arhanghelul Gavriil profetului Daniel. (Daniel 9, 24-27)

Nu doar iudeii aşteptau un izbăvitor, dar şi cei mai vrednici dintre păgâni erau în aşteptarea cuiva care să mântuie lumea de la pieire. Dar fiecare îşi închipuia în felul său venirea acestuia şi, fiind ei înşişi trupeşti, nu se puteau gândi la ceva duhovnicesc.

„Iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune”, spune Apostolul Pavel (I Cor. l, 22).

Şi nimeni nu aştepta un Mântuitor blând şi smerit cu inima, acoperit nu de slavă pământească, ci cerească .

Dar, în pofida suferinţei duhovniceşti de obşte şi a aştepării neobişnuitului prunc, prin a cărui naştere urma să înceapă „veacul de aur” pe pământ, mult aşteptatul Prunc a fost recunoscut şi salutat de puţini atunci când s-a născut.

Mai mult, nici loc nu s-a găsit pentru El în casele oamenilor.

„Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”. (Luca 2, 7)

 

Oamenii erau înrobiţi patimilor, de aceea nu s-a găsit loc în casele lor pentru împăratul cerurilor, ci L-au primit dobitoacele necuvântătoare, care au rămas credincioase firii lor.

Nu cu o putere din afară sau prin trufaşă înţelepciune a venit El să domnească peste popoare, nu „înfricoşând cu năluciri”, ci în chip de rob a venit Mântuitorul, ca să ia asupra Sa păcatul lui Adam, să poarte pe umerii Săi povara omenească.

Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.

„Potrivit cu aceasta”, spune Sfântul Ioan Maximovici, „El Se naşte în peşteră, într-un mărunt orăşel, în care familia bogată doar în virtuţi a săracului dulgher, dreptul Iosif, sosise pentru perioada recensământului”.

Nimeni dintre pământeni nu-şi închipuia că într-o asemenea sărăcie va apărea Izbăvitorul şi că astfel va veni la oameni Cel Ce împărăţeşte peste toate făpturile.

Şi însuşi voievodul lumii de atunci, mândrul potrivnic al lui Dumnezeu, diavolul, se văzu înşelat şi nu îl recunoscu în Cel născut pe Acela pe Care îl pizmuise pe când încă era înger. Taina cea dinainte de veci, ascunsă puterii sale, despre mântuirea neamului omenesc putea fi cunoscută doar de cei care iau aminte la glasul din cer şi într-acolo îşi îndreaptă privirile.

 

 

Păstorii îi auziră pe îngeri cântând venirea lui Hristos în trup, acei sărmani păstori din Bethleem, al căror singur izvor de înţelepciune era cartea deschisă a înţelepciunii lui Dumnezeu, arătat în frumuseţea zidirilor Sale, neatinse de păcătoasa mână omenească.

Iar lumea continua să freamăte în patimile ei.

Irod, auzind de naşterea Veşnicului împărat, căuta să-l omoare; negăsindu-l, el ucide o mulţime de prunci, dar nu reuşi să-l omoare pe Cel născut tainic în peşteră. Taina aceasta rămânea ascunsă pentru cei ce trăiau după stihiile lumii acesteia.

„În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 10-12)

Aşadar, îndeamnă Sfântul Ioan Maximovici „depărtându-ne de deşertăciunea pământească, să ne alipim cu mintea de peştera din Bethleem şi sufletul nostru va simţi bucurie nepământească, iar gura va slavoslovi împreună cu îngerii: ‘Slavă pogorârii Tale, Unule Iubitorule de oameni’. Hristos S-a născut!”. (surse: „Predici şi îndrumări duhovniceşti”, Sfântul Ioan Maximovici, 2001; vol. „Vieţile Sfinţilor”)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *