July 8, 2025

Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă, alegerea Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși Corneliu Onilă se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat, marți și miercuri, în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOR, care a adoptat o serie de hotărâri.

A aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox ‘Mitropolitul Nicolae Colan’ din Cluj-Napoca în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul și l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.

Totodată, a aprobat calendarul bisericesc pentru anul 2026, instituirea Zilei Clerului Militar în data de 26 octombrie, instituirea Duminicii Sfinților Athoniți în Duminica a treia după Rusalii împreună cu proiectul de text pentru troparul și condacul acestei sărbători, proiectele de texte pentru slujba Sfinților Mucenici In, Pin și Rim (20 ianuarie), pentru completarea slujbei din Minei a Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) și a Sfântului Mucenic Bonifatie (19 decembrie) și pentru troparul și condacul Sfinților din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare (19 iulie).

Sfântul Sinod a aprobat actualizarea procedurii referitoare la dăruirea, primirea și ducerea în pelerinaj a Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă Română, caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși Corneliu Onilă, în prezent acesta fiind monah penitent în Penitenciarul Bacău, și a aprobat modalitățile de sprijin financiar pentru proiectele organizației Misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei afectate de întreruperea finanțărilor internaționale.

Totodată, Sfântul Sinod a luat la cunoștință cu mâhnire de refuzul continuat, nejustificat și abuziv al autorităților publice ucrainene de a recunoaște Asociația Religioasă ‘Biserica Ortodoxă Română din Ucraina’, deși aceasta îndeplinește toate condițiile stabilite de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea sprijinirii comunităților ortodoxe române din Ucraina.

AGERPRES

Articolul Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *