Agerpres
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a dat miercuri undă verde deciziei Consiliului de a aplica procedura de cooperare consolidată pentru a oferi Ucrainei un împrumut de sprijin în valoare de 90 de miliarde euro, indică un comunicat difuzat pe website-ul PE.
Împrumutul de sprijin din partea Uniunii Europene a fost convenit în cadrul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles din 18 decembrie 2025 şi a fost prezentat de Comisia Europeană la 14 ianuarie acest an.
Întrucât Cehia, Ungaria şi Slovacia au optat să nu sprijine împrumutul, acordul a fost adoptat în cadrul procedurii de cooperare consolidată, un mecanism ce le permite statelor membre ale UE care doresc să colaboreze în domenii specifice. În conformitate cu tratatele, procedura de cooperare consolidată necesită aprobarea Parlamentului European.
Procedura a fost aprobată 499 de voturi pentru, 135 împotrivă şi 24 abţineri.
Eurodeputaţii au decis marţi să accelereze procedura de aprobare a împrumutului şi a propunerilor aferente, care trebuie acum convenite între Parlamentul European şi Consiliu, în cadrul procedurii legislative ordinare.
Articolul Parlamentul European dă undă verde împrumutului de 90 de miliarde euro acordat Ucrainei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.