”Astăzi se împlinesc exact patru ani de când Putin și-a început opreațiunea de trei zile pentru a cuceri Kievul. Și asta spune foarte multe despre rezistența noastră, despre cum a luptat Ucraina în tot acest timp. În spatele acestor cuvinte stau milioane de oameni de-ai noștri, curaj imens, muncă incredibil de grea, rezistență și drumul lung pe care țara noastră l-a făcut din acel 24 februarie. Amintindu-ne de începutul invaziei și reflectând asupra zilei de astăzi, avem tot dreptul să spunem: ne-am apărat independența, nu ne-am pierdut statalitatea; Putin nu și-a atins obiectivele. Nu i-a înfrânt pe ucraineni; nu a câștigat acest război. Am păstrat Ucraina și vom face totul pentru a asigura pacea și justiția!”.
Profesorul de științe politice Ramiz Yunus, de la Universitatea Internațională „Khazar”, spune că 24 februarie 2022 este o dată care a intra în istorie ”nu doar ca ziua declanșării invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. În timp, această dată va fi privită probabil și ca momentul în care conducerea rusă a distrus construcția geopolitică pe care o edificase timp de aproape două decenii. Paradoxal, înaintea acestui război, Moscova își consolida lent, metodic și relativ eficient pozițiile. După 24 februarie, a început să le piardă accelerat. În aceasta constă principala greșeală strategică a Kremlinului.
Pentru a înțelege amploarea erorii, trebuie să revenim în 2007, la discursul susținut de Vladimir Putin la Conferința de Securitate de la München. Nu a fost doar o intervenție politică, ci o declarație de intenție: Kremlinul cerea revizuirea ordinii mondiale, o nouă arhitectură de securitate și recunoașterea sferelor de influență. Occidentul a auzit mesajul, dar nu l-a tratat ca pe începutul unei confruntări sistemice. Cooperarea economică a continuat, interdependența energetică a crescut, iar Rusia și-a consolidat statutul de actor major.
În august 2008, războiul din Georgia a devenit un test al limitelor toleranței occidentale. Reacția a fost limitată la condamnări politice, fără o ruptură strategică. Concluzia Kremlinului a fost clară: modificarea prin forță a status quo-ului este posibilă dacă acțiunea este rapidă și decisivă. Această lecție a fost integrată în logica strategică a Moscovei.”
Profesorul Yunus vorbește apoi despre anexarea Crimeei din 2014, care a fost realizată foarte rapid și subliniază că la vremea aceea, Occidentul nu a ales o ruptură structurală cu Rusia. Proiectele energetice, precum Nord-Stream, avansau, ceea ce i-a determinat pe ruși să creadă că interesele economice ale Occidentului vor prevala asupra principiilor politice.
”Până în 2021, Moscova se afla într-o poziție strategică relativ confortabilă: Crimeea era sub control, o parte din Donbas — la fel, Europa depindea energetic de Rusia, NATO părea ezitant în extindere, iar Statele Unite erau concentrate pe competiția cu China. Rusia își menținea influența în Orientul Mijlociu, sprijinind regimul lui Bashar al-Assad. Strategia presiunii graduale și a operațiunilor limitate părea să funcționeze.”
Ruptura s-a produs la 24 februarie 2022, când Putin a mizat pe un blitzkrieg, sperând că va cuceri țara vecină în câteva zile.
”Dar tocmai aici eroarea strategică a devenit decisivă. Ucraina din 2022 nu mai era Ucraina din 2014. În opt ani, statul și armata s-au transformat profund. Conducerea politică, în frunte cu președintele Volodimir Zelenski, nu a părăsit capitala. Instituțiile nu au cedat, iar societatea s-a mobilizat în loc să se fragmenteze.
Blitzkrieg-ul a eșuat în primele săptămâni, iar odată cu el s-a prăbușit întregul plan strategic inițial. Moscova miza pe o schimbare rapidă de regim; a obținut un război de durată. Miza pe șoc psihologic; a generat consolidare internă. Miza pe demonstrație de forță; a scos la iveală limite structurale. În loc să oprească extinderea NATO, Rusia a determinat aderarea Finlandei și Suediei la Alianță. Europa și-a accelerat procesul de reducere a dependenței energetice față de Rusia, diversificând sursele și rutele de aprovizionare. Principalul instrument de influență al Moscovei s-a diminuat considerabil.
Privită în ansamblu, evoluția ultimilor ani arată că eroarea Kremlinului nu a fost doar o evaluare greșită a reacției Occidentului sau a impactului sancțiunilor, ci mai ales o evaluare fundamental greșită a Ucrainei. Blitzkrieg-ul trebuia să fie punctul culminant al unei strategii de două decenii și să consacre o nouă realitate geopolitică. În schimb, a devenit punctul de inflexiune”, susține politologul.
Profesorul Ramiz Yunus spune că istoria nu măsoară rezultatele în kilometri cuceriți, ci în modificări ale echilibrului de putere.
”Iar dacă privim bilanțul acestor ani fără retorică, devine evident că eroarea de calcul privind Ucraina a marcat începutul unei fisuri structurale în politica externă rusă. Războaiele încep atunci când liderii cred că pot controla consecințele. Ele devin momente de cotitură atunci când consecințele încep să-i controleze pe lideri. În februarie 2022, la Moscova exista convingerea că Rusia își cunoaște atât propriile limite, cât și adversarul. Istoria a demonstrat contrariul”.
Articolul Patru ani de război. Zelenski și greșeala stategică a Kremlinului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
