May 21, 2024

Conform tradiției Pelerinajul Tinerilor pe Jos, de la Iclod la Mănăstirea Nicula, este organizat în fiecare primăvară de credincioși, în cinstea Maicii Domnului. În acest an marșul are loc sâmbătă, 20 aprilie.

Locul de plecare în pelerinaj, ca de obicei este localitatea Iclod, a fost ales în memoria preotului Luca din Iclod, cel care a pictat cunoscuta Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Alături de tineri și-a anunțat prezența și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Pelerinajul presupune parcurgerea pe jos a aproximativ 18 km, de la Iclod până la Mănăstirea Nicula, în a cincea săptămână din Postul Paștilor. Cei care doresc pot participa la acest pelerinaj și cu bicicleta. Aceștia vor parcurge 47 km, de la Cluj-Napoca la Mănăstirea Nicula. După cum anunță Radio Renașterea manifestarea începe la ora 10.30, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, unde se va oficia un Te-Deum. O parte dintre tinerii participanți vor porni pe bicicletă, iar alții se vor urca în autocarele care îi vor duce până la Iclod. De aici pelerinajul va fi doar pe jos. După obicei o primă oprire va avea loc la Biserica „Sfânta Treime” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Gherla, unde li se vor alătura Asociaţiile Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Gherla, Dej și Beclean. A doua oprire va fi la Memorialul Gherla, acolo unde se va săvârși o slujbă de pomenire a celor ce au pătimit în temnițele comuniste. Ultimii șase kilometri, până la mănăstirea Nicula, vor fi parcurși cu cântece religioase și rugăciuni, iar, odată ajunși, pelerinii se vor închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, vor participa la Slujba Vecerniei Mari cu Litie, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și se vor întoarce cu autocarul la Cluj-Napoca, în jurul orei 21.30. Evenimentul a ajuns la ediția a XIV-a și are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, și este organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului şi Asociaţiile de tineret: A.S.C.O.R. Cluj, A.T.C.OR. Cluj, Liga Studenților, la care se adaugă Asociația „Prietenii Bisericii Studenților din Cluj- Napoca”, Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” – Cluj, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, A.T.C.OR. Gherla și Liga Tinerilor de la Dej și Beclean.

Tinerii creștini gherleni onorează în fiecare primăvară acest marș religios, evenimentul constituind un mod de har și rugăciune atât pe drumul de la Cluj la Nicula, cât și la Sfânta Mănăstire care găzduiește renumita Icoană Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *