Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus marți, 29 iulie 2025, reținerea unei persoane de 37 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept şi fără a deţine autorizaţie prealabilă, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, anunță miercuri, 30 iulie reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a acestei persoane, din materialul probator administrat reieșind faptul că, „în perioada 2022 – martie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, manipulat și distribuit aproximativ 2 kilograme de 4 –BMC (substanță psihoactivă) și ar fi vândut diverse cantități de alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (cunoscute sub denumirea generică de sare) la prețul de 21 – 22 de lei pentru un gram”.
Totodată, citând aceleași surse, cercetările efectuate au reliefat că, în intervalul martie 2024 – ianuarie 2025, o altă persoană, de 46 de ani, condamnată definitiv pentru fapte similare și încarcerată în prezent într-o unitate de penitenciar, ar fi procurat, deținut, manipulat, oferit cu titlu gratuit și vândut, în județul Cluj, diferite cantități de substanțe psihoactive din categoria catinonelor sintetice. „În urma celor opt percheziții efectuate de către polițiști, la data de 29 iulie 2025, au fost descoperite și ridicate sume de bani și alte mijloace de probă. La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei de 37 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept şi fără a deţine autorizaţie prealabilă, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive”, transmit polițiștii clujeni. Aceștia mai informează că miercuri, 30 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor cercetate pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
T.S.
Articolul Persoane cercetate pentru distribuire de droguri apare prima dată în ziarulfaclia.ro.