February 16, 2026

Banca Regională pentru Alimente Cluj a încheiat anul 2025 cu cele mai bune rezultate de la înființare, confirmându-și rolul esențial în combaterea risipei alimentare și sprijinirea persoanelor vulnerabile. În decurs de un an, organizația a colectat și redistribuit peste 1.900 de tone de alimente, echivalentul a mai mult de 3,8 milioane de porții de mâncare, care au ajuns la peste 37.000 de beneficiari din județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu.

Valoarea comercială a alimentelor salvate în 2025 depășește 25,7 milioane de lei, un rezultat care reflectă nu doar eficiența operațională a băncii, ci și creșterea semnificativă a solidarității la nivel regional. Comparativ cu anul 2024, cantitatea de alimente redistribuite a crescut cu aproximativ 28%, iar față de 2023, creșterea este de peste 70%.

Evoluția din ultimii ani indică o dezvoltare constantă a organizației: de la 65 de tone salvate în 2019 și puțin peste 300 de tone în 2020, până la pragul record de peste 1.900 de tone atins în 2025. Chiar și fără a include Colectele Naționale de Alimente, Banca Regională pentru Alimente Cluj a redistribuit anul trecut peste 1.500 de tone de alimente, cu o valoare de peste 21,9 milioane de lei.

„2025 a fost un an care ne-a arătat cât de mult poate crește impactul atunci când comunitatea, partenerii și voluntarii trag în aceeași direcție. Fiecare gest de solidaritate contează”, a declarat Andreea Bobiș, președintele Băncii Regionale pentru Alimente Cluj.

Ajutorul a ajuns la mii de oameni prin intermediul a 170 de organizații non-profit partenere, dintre care 25 s-au alăturat rețelei chiar în cursul anului 2025. Sprijinul a fost direcționat către familii vulnerabile, copii, persoane vârstnice și alte categorii aflate în dificultate, printr-un sistem de parteneriate active și constante.

Un rol esențial în atingerea acestor rezultate l-a avut voluntariatul. Pe parcursul anului, mii de persoane s-au implicat în activități de colectare, logistică, educație și evenimente. Doar la Colectele Naționale de Paște și Crăciun au participat peste 3.400 de voluntari, iar în total, în 2025, au fost înregistrate aproape 19.000 de ore de voluntariat.

Dincolo de cifre, anul 2025 a fost marcat de numeroase momente care au evidențiat spiritul comunității. Un exemplu este mobilizarea spontană a voluntarilor care, în plină iarnă, au intervenit pentru a debloca descărcarea unor transporturi de alimente rămase înzăpezite, asigurând astfel continuitatea activității băncii.

Pe lângă Colectele Naționale de Alimente, organizația a derulat campanii și proiecte de conștientizare privind risipa alimentară, ateliere educaționale în școli și companii, evenimente tematice și podcastul „Cu Surplusul pe Masă”, dedicat educației publicului larg.

Anul 2025 a fost descris de conducerea organizației drept unul de tranziție și maturizare, cu ajustări interne și adaptări la noile realități sociale și economice. „A fost un an de responsabilitate, comunitate și colaborare, care ne-a ajutat să construim o direcție mai clară pentru viitor”, a mai precizat Andreea Bobiș.

Pentru 2026, Banca Regională pentru Alimente Cluj și-a propus să depășească pragul de 2.000 de tone de alimente salvate și redistribuite, să își consolideze strategia și să continue profesionalizarea echipei.

Banca Regională pentru Alimente Cluj face parte din Federația Băncilor pentru Alimente din România, o rețea națională de solidaritate care reunește nouă bănci regionale și funcționează ca o punte între surplusul de alimente și persoanele care au cea mai mare nevoie de hrană.

 

Articolul Peste 1.900 de tone de alimente salvate într-un an. 2025, record de solidaritate în regiunea Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *