July 20, 2024

Analistul economic Petrișor Peiu a spus despre Planul Simion, pe care președintele AUR l-a prezentat săptămâna trecută, că este cât se poate de actual și suficient de realist.

„Trebuie spus de la început că toate campaniile electorale din România de după 2004 au fost inundate de zeci și sute de promisiuni făcute de partidele principale care, mai apoi, s-au dovedit simple lozinci. Ultimele vin chiar din campaniile din 2019 (alegerile prezidențiale), respectiv din 2020 (alegerile parlamentare).

În 2019, atât Klaus Iohannis, cât și Viorica Dăncilă, candidații PNL și PSD, au avut ca punct principal în programele lor tocmai combaterea sărăciei, sau, cum plastic spunea doamna Dăncilă: „să nu lăsăm niciun român în urmă”. Iată că, după trei ani de guvernare a PSD, avem, în continuare, cea mai mare pondere a populației în risc de sărăcie din UE. Cât despre Iohannis, acesta deplângea erodarea puterii de cumpărare prin scumpiri, iar mandatul său ulterior a adus în țară cea mai mare rată a inflației din UE”, a spus Petrișor Peiu.

Acesta arată că „politica noastră din ultimele decenii este un lung șir de promisiuni neonorate”, dar că asta nu înseamnă că orice promisiune electorală „este doar o vorbă și că nu va fi reapectată”. „Am vrut doar să arăt cât de mult au mințit alegătorii cei care astăzi conduc țara și care îl acuză pe Simion de nerealism”, a spus Petrișor Peiu.

Planul Simion” cuprinde un program îndrăzneț prin care George Simion își propune construirea a 100.000 de locuințe pe an pentru români la un preț standard de 35.000 de euro pentru apartamentele de 50 mp. În momentul de față, potrivit datelor din industria imobiliară, prețul de construcție medie, doar al clădirii, fără infrastructură și teren, variază între 500 și 600 euro/mp suprafață desfășurată. Suprafața utilă minimă pentru un apartament cu un dormitor, conform Legii Locuinței, este de 52mp. Astfel, pentru un apartament cu 2 camere, prețul vehiculat de candidatul AUR la alegerile prezidențiale este unul fezabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *