March 16, 2026

Un polițist local a ajuns la spital după ce a fost lovit cu mașina de un șofer care a refuzat să se legitimeze, în Piața Unirii, din orașul Cluj-Napoca, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Astfel, în data de 18 februarie 2026, în jurul orei 10.00, a fost înregistrat un eveniment rutier în Piața Unirii din municipiu, soldat cu rănirea unei persoane. Citând aceleași surse, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 51 de ani, în calitate de polițist local, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi solicitat unui conducător auto, care efectua transport alternativ de persoane și se afla oprit pe partea carosabilă, legitimarea acestuia. Conducătorul auto ar fi refuzat cele solicitate, punându-se în mișcare și acroșându-l pe acesta, ulterior părăsind locul faptei.

În urma evenimentului, bărbatul de 51 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, arată polițiștii clujeni care mai informează că în acest caz se efectuează cercetări în vederea depistării și identificării persoanei în cauză și luării măsurilor legale care se impun.

T.S.

Articolul Polițist local, lovit de un șofer care n-a vrut să se legitimeze apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *