March 15, 2026

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii și ai Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au pus în aplicare, la data de 28 februarie a.c., în municipiul Turda, un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În cadrul acțiunii, două persoane bănuite de comiterea faptei au fost reținute pentru 24 de ore. Activitatea s-a desfășurat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al specialiștilor Serviciului Criminalistic.

Persoanele cercetate urmează să fie prezentate, sâmbătă, 1 martie a.c., judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Din cercetări a reieșit că, la data de 26 februarie a.c., în jurul orei 17.30, un bărbat de 39 de ani și o femeie de 48 de ani ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din comuna Viișoara, bărbatul sărind gardul locuinței, apoi facilitându-i accesul în curte și femeii.

Din interiorul locuinței ar fi sustras suma de 10.000 de euro, 500 de lei din două portmonee și un cercel din aur. În momentul în care persoana vătămată ar fi încercat să îi oprească, cei doi ar fi agresat-o fizic.

În urma percheziției domiciliare, polițiștii au ridicat suma de 4.000 de euro, precum și alte bunuri cu valoare probatorie. Totodată, a fost indisponibilizat autoturismul bănuit a fi fost folosit la săvârșirea faptei.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de aproximativ 75%.

Articolul Polițiștii din Câmpia Turzii au reținut două persoane cercetate pentru tâlhărie calificată apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *