April 21, 2024

Aproximativ 150 de copii cu nevoi speciale vor învăța la Cluj în clase și spații prietenoase, precum grădina senzorială sau bazinul de hidroterapie. Totodată, cei 115 profesori ai școlii își vor putea împrospăta forțele într-o sală destinată prevenirii sindromului de epuizare profesională. Aceasta deoarece cea mai modernă școală specială din țară a fost inaugurată joi, 29 februarie 2024, la Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Cluj-Napoca, situat pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, în prezența unui public numeros, majoritatea cadre didactice de specialitate.

La inaugurarea noului Centru Școlar, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a precizat: „Gradul de civilizație al unei societăți e reflectat, în primul rând, de modul în care reușește să aibă grijă, să îi integreze și să îi pună în valoare pe acei membri ai comunității cu care soarta a fost mai puțin generoasă. Or, tocmai de aceea este pentru noi o zi cu adevărat specială și un motiv de mare satisfacție, pentru că am inaugurat cea mai modernă școală specială din țară, construită de la zero, un obiectiv de referință pentru infrastructura educațională românească. Reușim, astfel, să oferim elevilor și profesorilor acestei școli cadrul optim pentru derularea procesului instructiv-educativ și condiții la standarde europene pentru dezvoltarea socio-educațională a tinerilor. Cu siguranță, Clujul poate fi considerat un etalon în acest domeniu și un model în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene pentru susținerea învățământului special.”

Lucrările la noul Centru Școlar au demarat în cursul anului 2021 și au fost finalizate în luna decembrie 2023. Construirea și dotarea noii școli a însemnat o investiție de 23 de milioane de lei, din care 5,5 milioane au reprezentat bani europeni, iar 26 de milioane au fost folosiți din bugetul județului Cluj. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă beneficiază de dotări moderne, unice la nivel național. Noul sediu al școlii clujene este organizat pe trei departamente, cu funcțiuni distincte, informează reprezentanții CJ Cluj. Tronsonul unu din corpul nou, cu un regim de înălțime P+2E, cuprinde spațiile administrative și medicale. Tronsonul doi, cu regim de înălțime S+P+3E, este destinat celor 32 de săli de clasă, laboratoarelor și cabinetelor de terapie, dintre care amintim: logopedie, ludoterapie, terapie prin artă, meloterapie. Cel de-al treilea tronson, format din S+P+1E, este compus din blocul alimentar, bucătăria și sala de mese, precum și din spațiile pentru kinetoterapie și activități sportive. În plus, aici se află sala de hidroterapie în vederea realizării procedurilor terapeutice, necesare pentru tratarea afecțiunilor degenerative sau neurologice.

Clădirea existentă a fost modernizată, reamenajată și dotată pentru activitățile preșcolarilor. Curtea interioară a fost supusă și ea modernizării având acum o zonă de acces, locuri de parcare și un teren de joacă construite la noile standarde.

95 de ani de tradiție a școlii clujene pentru copiii cu nevoi speciale

Noua școală de la Cluj se diferențiază de alte școli de profil din țară prin dotările unice și personalizate, respectiv grădina senzorială amplasată pe terasa clădirii, unde se va stimula memoria multisenzorială prin intermediul celor cinci simțuri (miros, gust, auz, văz și atingere), spațiul special destinat hidroterapiei și zona dedicată specialiștilor din cadrul instituției, concepută pentru prevenirea apariției sindromului de epuizare profesională.

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă este o școală specială cu tradiție, fiind continuatoarea instituţiei de învăţământ pentru copiii cu deficienţă mintală înființată la Cluj în 1929. În prezent, școala se adresează copiilor preșcolari și elevilor care prezintă dizabilități intelectuale moderate, severe sau asociate, precum și preșcolari și elevi cu tulburări din spectrul autist care provin din familii din Cluj-Napoca, Florești, Gilău, Turda, Câmpia Turzii, precum și din centrele care sunt subordonate DGASPC. În noua școală vor învăța 150 de elevi, cuprinși în două grupe de grădiniță și 27 de clase, numărul cadrelor didactice încadrate în şcoală fiind de 115.

Şcoala oferă servicii educaţionale specifice învăţământului primar şi gimnazial, cursuri de zi copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 26 ani cu diverse particularități precum: dizabilitate intelectuală severă şi moderată; dizabilitate intelectuală severă, profundă și/sau tulburări asociate; tulburări din spectrul autist; tulburări de dezvoltare; întârziere în dezvoltare, prin şcolarizare la domiciliu și tulburări de învăţare sau dizabilitate intelectuală ușoară integraţi în școlile de masă, prin cadru didactic de sprijin.

Descoperiri pe șantier

În timpul lucrărilor de edificare a noului sediu CSEI au fost descoperite: două morminte romane, unul în sarcofag roman, o stelă funerară, fusuri de coloană – în zonă era situată necropola principală a orașului roman Napoca (sec. II-III); opt morminte aparținând cimitirului romano-catolic (sec. XVIII); morminte aparținând vechiului cimitir evreiesc (1840 – 1931). În acest caz a fost organizată o acțiune de recuperare a osemintelor, împreună cu Rabinatul României (a participat Rabinul Șef al României, Rafael Schaffer). Tot în timpul lucrărilor, s-au făcut descoperiri în ceea ce privește Clădirea depozitului militar de la sfârșitul secolului XIX.

Tia Sîrca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *