Prof. dr. Dan C. Vodnar a fost distins, zilele trecute, la Ateneul Român, cu premiul de excelență în cadrul Galei „Oameni mari cu suflet de copil”, ediția a III-a, organizată de MP Kids. Distincția a fost acordată „Pentru comunicarea științei și pentru implicarea activă în educarea copiilor și formarea noilor generații de specialiști”, anunță reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.
Dan C. Vodnar este cadru didactic la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor USAMV Cluj-Napoca și președinte al Senatului USAMV Cluj-Napoca. Cu prilejul decernării premiului de excelență cercetătorul clujean a declarat: „Pentru a forma un copil este nevoie de o comunitate unită. De oameni care își dedică timpul. De oameni care pun suflet. Știința înseamnă responsabilitate. Înseamnă să traduci complexul în accesibil. Să aduci știința și tehnologia alimentului din cadrul Facultății de Știință și Tehnologia Alimentelor USAMV Cluj-Napoca mai aproape de copii. Să aprinzi curiozitatea. Să formezi gândire critică. Să construiești caractere. Dacă prin tot ceea ce fac, la universitate, în podcasturi, în școli, în media, am reușit să inspir măcar un copil să pună întrebări și să caute răspunsuri, atunci acest premiu are sens. Mulțumesc organizatorilor, (în special Biancǎi Pǎduraru) și comunității care crede că binele se naște din noi. Rămân convins că putem fi oameni mari… fără să ne pierdem sufletul de copil”.
Anul 2025 a fost pentru cercetătorul Dan C. Vodnar al șaselea în care a fost inclus în clasamentul Single Year. Din 12 februarie 2025 este membru corespondent al Academiei Române. Tot anul trecut, în data de 16 iulie, a fost distins cu Premiul „Ion Cantacuzino” – Regal Literar, ediția aniversară 2025, pentru volumul „Ştiinţă cu sare şi piper. Chimia pe care nu o înveţi la şcoală”, Editura Corint Educaţional, publicat în anul 2024. Prof. univ. dr. Dan C. Vodnar deține zeci de premii naționale și internaționale, inclusiv Medalia de Aur obținută la Salonul de Inventică de la Geneva. A fost introdus de organizația Foreign Policy în „Top 100 de oameni care schimbă România în bine”, iar rezultatele din cercetare l-au clasat în „Top 2% oameni de știință din lume”, în domeniul științelor alimentare.
sursă foto: USAMV
T.S.
Articolul Profesor clujean, premiu de excelență pentru comunicarea științei și pentru implicarea activă în educarea copiilor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.