May 23, 2024

Proiectul „Caravana Reciclării Creative”, inițiat la nivel național de Asociația PlaYouth și sponsorizat de OSCAR Downstream, se află la a doua ediție și include opt județe (Sălaj, Bistrița-Năsăud, Arad, Timiș, Satu Mare, Maramureș, Cluj și Bihor) și peste 1050 de profesori înscriși.

Proiectul oferă școlilor posibilitatea de a educa elevii în contextul reciclării selective, într-o manieră creativă, implicând elevii și familiile acestora, dar și comunitatea din care fac parte intituțiile de învățământ participante. Proiectul se desfășoară în intervalul 04.03.2024–15.05.2024, echipele coordonatoare punând în practică propriile activități de colectare selectivă, de informare, educative și creative, prin intermediul cărora vor aduce la cunoștință comunității aspecte legate de importanța colectării selective și a reciclării creative.

Scopul principal al proiectului este crearea în incinta instituției a cinci zone despre care coordonatorii fiecărei unități de învățământ au luat la cunoștință în cadrul maratonului de ateliere, desfășurat de Asociația PlaYouth în intervalul 10.02.2024 – 03.03.2024, în fiecare dintre cele opt județe participante. Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca s-a alăturat proiectului „Caravana Reciclării Creative”, organizat de Asociația PlaYouth, echipa coordonatoare fiind formată din cadre didactice de la învățământul primar: prof. înv. primar Iolanda Molnar, prof. înv. primar Anca Epure, prof. înv. primar Denisa Haidău, prof. înv. primar Florina Hruban și prof. înv. primar Iulia Ciobotariu-Boer. Sub îndrumarea aceastei echipe coordonatoare, cadrele didactice și elevii de la ciclul primar, în colaborare cu familiile acestora vor participa la o serie de activități dedicate reciclării pentru realizarea obiectivelor propuse: reciclarea creativă a deșeurilor; conștientizarea efectelor consumerismului asupra mediului înconjurător, atât în rândul elevilor și al profesorilor, cât și în cel al familiilor și comunităților în care se desfășoară; responsabilizarea elevilor în domeniul reciclării selective și creative; înfrumusețarea spațiilor școlii prin amenajarea celor cinci zone specifice proiectului: Zona „Colectare selectivă”, Zona „Reciclate și-napoi la lume date”, Zona „Păsări fericite”, Zona „Grădina minunată” și Zona „Lecturi inspirate”. La Colegiul Național „Emil Racoviță” au avut loc două activități premergătoare începerii propriu-zise a proiectului, cu un impact deosebit asupra tuturor celor implicați: cadre didactice, elevi și familiile acestora, fiecare participând cu entuziasm și implicare, demonstrând încă o dată importanța unui parteneriat real între școală, familie și comunitate. În acest demers, cadrele didactice implicate s-au ghidat după sloganul proiectului: „Împreună educăm generații!”

Prima activitate desfășurată la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca a fost „Târgul mărțișoarelor eco”, desfășurat în 1 martie 2024, fiind de un real succes. Elevii ciclului primar au realizat mărțișoare din materiale reciclabile, sub îndrumarea cadrelor didactice, iar familiile lor au achiziționat aceste mărțișoare, pe bază de donații. Entuziasmul, bucuria și energia pozitivă au cuprins participanții la acest eveniment, fapt ce poate duce cu gândul la un motto susținut de Asociația PlaYouth: „Zâmbește vieții!”. Organizatorii acestui târg consideră că a fost o modalitate extraordinară de a iniția un proiect de o asemenea amploare care poate aduce o schimbare reală în aspectul școlii, dar și în ceea ce privește interesul fiecărui participant pentru protejarea mediului înconjurător, fie că este profesor, elev sau părinte, fie că este membru al comunității. De aceea, putem afirma că un alt motto al proiectului: „Reciclate și-napoi la lume date!” și-a găsit cu desăvârșire locul în activitatea desfășurată cu ocazia zilei Mărțișorului.

A doua activitate demnă de luat în considerare ca inițiatoare a proiectului „Caravana Reciclării Creative” a fost Atelierul dedicat promovării acestuia la nivelul județului Cluj. Acest Atelier a fost organizat în data de 2 martie 2024, la Colegiul Tehnic „Energetic” din Cluj-Napoca de către reprezentanții Asociației PlaYouth și a reunit coordonatorii tuturor celor 30 de unități de învățământ participante din județul Cluj, adică peste 140 de profesori care s-au alăturat evenimentului.

În cadrul acestui atelier profesorii au discutat despre cum se realizează corect reciclarea selectivă, cum se utilizează în mod creativ materialele reciclate, cum se pot construi zonele de reciclare în cadrul școlilor, dar și cum se pot întreține aceste zone. De asemenea, cadrele didactice participante și-au împărtășit propriile idei despre reciclarea creativă și despre cum se poate realiza o conexiune copil-profesor-părinte-comuninate.

La eveniment a participat, din partea Inspectoratului Școlar Cluj, doamna inspector pentru educație permanentă și activități extrașcolare, Amalia Gurzău, care a mulțumit organizatorilor pentru inițiativă și a încurajat cadrele didactice prezente să desfășoare activități dedicate proiectului în cadrul săptămânii „Școala Verde”, asigurându-le de sprijinul și colaborarea din partea Inspectoratului Școlar Cluj în acest demers.

De asemenea, prin intermediul proiectului se urmărește și ideea de sustenabilitate și de învățare durabilă în ceea ce privește activitățile care vor avea loc în unitățile de învățământ participante, vizând crearea zonelor de lucru, dar și menținerea lor pentru generațiile viitoare de elevi. Aceste zone vor fi evaluate prin jurizarea pe baza unui raport la finalul proiectului, precum și prin intermediul aprecierilor publice, iar 4 din cele 80 de instituții de învățământ vor fi premiate. Asociația PlaYouth și sponsorul proiectului OSCAR Downstream încurajează echipele participante la proiectul „Caravana Reciclării Creative” să se implice creativ, să desfășoare o muncă de echipă și să creeze un spațiu de învățare cât mai plăcut pentru profesori și elevi, folosind cât mai multe resurse reciclabile, investind timp de calitate și energie pozitivă.

Prof. înv. primar,

Iolanda Molnar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *