Ajutorul internaţional destinat sănătăţii va scădea probabil în 2025 la cel mai redus
nivel din ultimii circa 15 ani, arată un studiu publicat miercuri în The Lancet, care
vede în această tendinţă începutul unei ere durabile de „austeritate”, notează AFP.
„Intrăm într-o eră de austeritate pentru sănătatea globală”, rezumă autorii acestui
studiu, care îşi propune să stabilească la ce nivel vor ajunge ajutoarele internaţionale
pentru sănătate în anii următori.
Aceste ajutoare, oferite de ţările cele mai dezvoltate celor sărace sau în curs de
dezvoltare, acoperă numeroase domenii, precum lupta împotriva HIV/SIDA.
Se estimează că acestea vor scădea sub 40 de miliarde de dolari în 2025, adică la
jumătate faţă de vârful atins în 2021. Desigur, la acel vârf s-a ajuns într-un context
excepţional, cel al pandemiei de COVID-19, însă, în ansamblu, nivelurile ajutorului
internaţional regresează la un prag care nu a mai fost atins din 2009.
Această tendinţă se explică în special prin reducerile drastice operate în Statele Unite
de administraţia preşedintelui Donald Trump. Însă fenomenul nu se limitează la
Statele Unite: cercetătorii subliniază că şi Germania, Franţa sau Regatul Unit au
efectuat reduceri bugetare semnificative.
Consecinţele concrete ale acestor tăieri vor fi „semnificative” în ceea ce priveşte
sănătatea publică, subliniază autorii. „În ţări precum Somalia, Republica Democratică
Congo şi Malawi, sistemele de sănătate sunt aproape integral finanţate prin ajutoare
pentru dezvoltare.”
Articolul Sănătatea globală intră într-o „eră de austeritate” financiară apare prima dată în ziarulfaclia.ro.