January 24, 2026

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a urat joi, 5 iunie 2025, de Ziua Învățătorului, „La mulți ani” „oamenilor educației”, într-un mesaj publicat pe site-ul MEC, recunoscând provocările cu care se confruntă cadrele didactice în procesul educativ. La rândul său, șefa învățământului preuniversitar clujean, Marinela Marc, le-a făcut învățătorilor aceeași urare, subliniind rolul acestora în modelarea tinerei generații, într-un mesaj, scris pe pagina sa de socializare.

Daniel David a mulțumit cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, recunoscând că nu sunt întotdeauna susținute așa cum ar trebui. „Vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu vă susține întotdeauna așa cum ar trebui în această nobilă misiune, metaforic spus, de a căuta scânteia din fiecare copil și de a o transforma în lumină. Adică de a face o educație bună, prin care copiii să devină în final buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață. Vă mulțumesc!”. Ministru a amintit că știe de minusurile privind infrastructura, procesul educațional, de problemele birocratice și a spus că prin colaborare acestea se pot rezolva: „(…) împreună putem să îmbunătățim acest sistem, de dragul tuturor oamenilor educației, dacă alegem să avem încredere unii în alții, să cooperăm, să ne facem la rândul nostru partea care trebuie făcută, așa cum trebuie (…)”. Ministrul Daniel David a reamintit că ziua de sărbătoare dedicată cadrelor didactice a fost stabilită după data nașterii lui Gheorghe Lazăr, considerat unul dintre fondatorii învățământului modern în limba română.

Învățătorii, modelatori de suflete

La rândul său, șefa învățământului preuniversitar clujean, Marinela Marc, a transmis „La mulți ani” învățătorilor și profesorilor. „Învățătorii sunt mai mult decât dascăli – sunt modelatori de suflete, constructori de caractere, deschizători de drumuri. Prin răbdarea lor, prin fiecare lecție predată cu pasiune, prin fiecare încurajare oferită unui copil nesigur, învățătorii lasă urme adânci și frumoase în viețile noastre. Vă mulțumim pentru vocație, pentru dăruire, pentru munca discretă, dar esențială. (…) La mulți ani, dragi învățători! Sunteți începutul fiecărui destin! La mulți ani tuturor cadrelor didactice!”, a scris aceasta.

Tia SÎRCA

Articolul Sărbătorind „oamenii educației”, ministrul recunoaște că nu sunt susținuți cum ar trebui apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *