Premiera mondială a operei Olandezul zburător de Richard Wagner, are loc la 2 ianuarie 1843, pe scenaq Teatrului Curții Regale din Dresda. În România, premiera are loc pe scena Operei Naționale din Cluj, 15 octombrie 1926, cu titlul Vasul fantomă, regia Marius Georgescu, dirijor Stanek Doubrawsky, director de scenă Nicolae Bretan, pictor scenograf Walter Widmann. Suntem la aproape 100 de ani de la prima punere în scenă a operei în România, să ne bucurăm că a fost să fie Clujul.
Rămân în câteva date, la istoria clujeană a Olandezului zburător, o reluare în stagiune 1932/1933, comemorare a 50 de ani de la moartea lui Richard Wagner, eveniment ce readuce în prim planul publicului și alte două titluri, Tannhauser și Lohengrin, dirijor S. Ackermann. Facem un salt în timp pentru a ajunge la stagiunea 1996/1997, când Olandezul zburător vede luminile rampei în regia lui Rareș Trifan, 2 iulie 1997, dirirjor Petre Sbârcea, decoruri Theodor Ciupe, moment pe care l-am consemnat în Adevărul de Cluj (avancronică, cronică). Cum am consemnat și premiera din stagiunea 2012/2013, 26 aprilie 2013 mai exact, regie semnată de Rareș Trifan, scenografia Valentin Codoiu, dirijori Tiberiu Soare și Horvath Jozsef.
Ajung astfel la reluarea din seara zilei de 22 februarie 2026, regia Rareș Trifan preluare scenografie Magdy Hawash, mișcare scenică Daniela Drăgușin, dirijor cor Corneliu Felecan, reluare cu trei invitați-dirijorul polonez Rafal Janiak, basul Beniamin Pop/Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf/Duisburg, baritonul Martijn Sanders/Țările de Jos-și trei debuturi, Beniamin Pop în Daland, soprana Nadia Cerchez în Senta și mezzosoprana Liza Kadelnik în Mary, distribuție completată de Marius Vlad Budoiu în Erik, respectiv Florin Pop în Cârmaciul, distribuție ce a dat glas, cursivitate și coerență unei opere ce este mai mult decât o poveste despre marinarul blestemat să rătăcească pe toate mările lumii, să-și găsească idealul feminin, să-și găsească mântuirea prin moarte. Este o reflecție asupra suferinței, sacrificiului și speranței, asupra puterii iubirii pure, asupra iubirii cu sfârșit tragic, teme ce se regăsesc plenar și creația lui Wagner.
Legenda Olandezului zburător înseamnă n pagini scrise, arhive studiate, istorie încă departe de a fi descifrată. Dar legendă și titlu care marchează trecerea de la opera romantică la drama muzicală spercific wagneriană. În care muzica, de mare densitate orchestrală, joacă rolul principal, mai ales în construirea atmosferei. O partitură intens dramatică, demers muzical definitoriu în ceea ce privește profunzimea temelor, începând cu Uvertura, una dintre cele mai sugestive pagini orchestrale ale dramei muzicale. Partitura concentrează întreaga tensiune, începând cu furtuna dezlănțuită, atingând motivul blestemului și terminând cu tema mântuirii prin iubire. Forța naturii are în scriitura corzilor și în intervențiile alămurilor cele mai bune instrumente, iar în dirijorul Rafal Janiak bagheta inspirată și autoritară în pătrunderea sensului muzicii lui Wagner, intențiile compozitorului german fiind bine puse în valoare la nivel de gradare a intensităților, sunete îngrijite, curs muzical expresiv, integrat perfect în aparatul orchestral. Un plus în evidențierea calităților Orchestrei, răspunsuri prompte la intențiile dirijorului.
Relațiile dintre personaje sunt într-o formulă ce evită din start, stereotipiile. Decorurile-cadru plastic sugestiv ce asigură mobilitatea și dinamismul-fixează spațiile și atmosfera specifice Norvegiei la 1650.
Ajung astfel la interpreții serii. Rolul Olandezului zburător este construit pentru voce de bariton dramatic, accente grave, autoritare, personaj întunecat, marcat de suferință și oboseală de călătoriile maritime făcute. Am remarcat la Martijn Sanders construcția robustă a personajului prin tehnica vocal-interpretativă bine pusă la punct, din care nu lipsesc concentrarea, gravitatea, echilibrul dramatismului vocal în alternanță cu notele de lirism, sondare a labirintului conștiinței umane. Daland ne-a prilejuit reîntâlnirea cu basul Beniamin Pop (fost solist al Operei Naționale clujene între 2014 și 2016). Experiența scenelor lirice din Vest se vede. Mă refer la construcția tonică a personajului, frazare, siguranță vocală, convingător, atitudini motivate, evoluție matură în primul rând. Tenorul Marius Vlad Budoiu este un bun cunoscător al stilului wagnerian. Ne-a convins și de data aceasta, un Erik sigur și sensibil deopotrivă, remarcând sonoritățile registrului acut al vocii, expresii muzicale limpezi, curate. Tenorul Florin Pop a fost Cârmaciul, de o vitalitate scenică remarcabilă ca fermitate a gesturilor și intențiilor vocal-interpretative.
Mary a prilejuit debutul în rol al Lizei Kadelnik, lirism elevatgesturi expresive ce au pus în valoare fiecare notă. Nadia Cerchez a fost Senta, debut la care am apreciat tonul generos, timbrat, densitatea expresivă, expresii sonore judicios construite și judicios materializate gestual, implicare spirituală la nivel de scenă și public.
Corul? Fidelitate și onestitate artistică prin acuratețe intonațională, frazare, omogenitate tehnico-interpretativă, exemple elocvente fiind Steuermann lass die Wacht, Hallohohoho Lieb Nachbarn, Johohoe hoe nach dem land sau Welcher Sang ist, contraste între veselia robustă în opoziție cu tonalitățiel sumbre ale echipajului fantomatic. Arii de menționat sunt Die frist ist um, Traft ihr das Schiff, Drangst du mich, Mogst du mein Kind, Verzeiht mein Volk, Willst jenes Tags du nicht dich, Wie off in Meers, duetele Daland/Cârmaciul, Daland/Olandezul zburător, Senta/Mary, Erik/Senta, Daland Senta…Și mă opresc aici. Reluarea la Olandezul zburător cere o altă notabilă reluare, cea la Tannhauser.
Demostene Șofron
Foto Nicu Cherciu
Articolul Seara la Operă – Mântuirea prin dragoste și sacrificiu în Olandezul zburător apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
