March 15, 2026

În anul școlar 2024-2025, al cincilea an la rând, la examenele de la Bacalaureat și Evaluearea Națională elevii clujeni au obținut cele mai mari rate de promovabilitate din țară. De asemenea, elevi din 55 de școli clujene au avut acces la programul  „Masa sănătoasă“, iar peste 52.900 de elevi au fost instruiți cum să stea departe de droguri. În ceea ce privește violența în școli, se constată o scădere a cazurilor, de la 59 de cazuri de lovire sau alte violențe înregistrate anul școlar precedent, la 46 de cazuri, în anul școlar 2024-2025. Totodată, pe linia prevenției violenței, Inspectoratul Școlar Județean Cluj își propune și antrenarea părinților la cât mai numeroase acțiuni. Mai multe despre provocările din învățământul preuniversitar clujean, an școlar 2024-2025, dar și despre obiectivele anului școlar în curs aflăm din interviul acordat ziarului Făclia de Cluj de către inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județea (ISJ) Cluj, Marinela Marc.

Una dintre provocările lui 2025, legea privind măsurile fiscal-bugetare

Reporter: Care au fost provocările anului școlar 2024-2025? Dar cele mai mari împliniri?

Inspectorul școlar general al ISJ Cluj, Marinela Marc: Una din provocările anului școlar 2024-2025 a constituit-o modernizarea infrastructurii educaționale, crucială pentru crearea unui mediu educațional atractiv și stimulativ, care să pregătească elevii pentru provocările viitorului și să sprijine dezvoltarea lor integrală. Această inițiativă aparținând autorităților locale a inclus intervenții privind extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale care au vizat creșterea eficienței energetice a unităților de învățământ contribuind la reducerea consumului de utilități, precum și implementarea sistemelor de supraveghere video în spațiile interne și externe ale școlilor, amenajarea curților unităților de învățământ, incluzând terenurile de sport echipate cu mobilier urban adecvat, amenajarea zonelor de acces pentru persoanele cu dizabilități, dotarea cu mobilier și echipamente digitale. Cele mai multe unități de învățământ cuprinse în proiecte de modernizare și eficientizare energetică au fost în municipiul Cluj-Napoca, unde 32 de unități de învățământ au fost incluse în anul școlar 2024-2025 în ample proiecte de acest fel, ceea ce a presupus identificarea de soluții pentru relocarea multora dintre unitățile de învățământ în alte spații, funcționarea în două schimburi sau cu program modificat. Acest demers a provocat în unele situații nemulțumiri din partea unor părinți, care nu au înțeles cât de importante sunt aceste investiții și că disconfortul de pe parcursul unui an va fi compensat de condiții extraordinare pentru copii, pe termen lung, la finalizarea lucrărilor.

O altă provocare înainte de începerea anului școlar 2025-2026 a reprezentat-o apariția Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare care a impus luarea unor măsuri, concretizate în creșterea normei didactice pentru cadrele didactice și comasarea unităților de învățământ care nu mai îndeplineau condițiile pentru a funcționa cu personalitate juridică. Practic în mai puțin de două săptămâni directorii de școli și colegii din inspectorat care gestionează resursele umane au refăcut o activitate desfășurată în iarnă pe parcursul câtorva luni. M-am bucurat totuși că am identificat soluții pentru ca toți profesorii titulari să își completeze catedrele și că, în colaborare cu autoritățile locale, am restructurat rețeaua școlară, fără să perturbăm foarte mult funcționarea unităților de învățământ.

Dacă ne raportăm la împliniri, mă bucur că ne menținem în topul național al rezultatelor obținute de elevii și profesorii clujeni la examenele naționale, că reușim să derulăm multe proiecte educaționale cu impact asupra dezvoltării copiilor și tinerilor noștri.

Cinci ani la rând, elevii Clujului în topul rezultatelor la examenele naționale

Reporter: La examenele naționale, Evaluare Națională și Bacalaureat 2025, rezultatele elevilor au menținut Clujul în fruntea județelor. Ce concură la aceste rezultate excepționale?

Inspector școlar general Marinela Marc: În ultimii cinci ani județul Cluj s-a situat în topul rezultatelor la examenele naționale ale elevilor, prin medii mari de promovare, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat.  În vara lui 2025, de exemplu, la Evaluarea Națională promovabilitatea a fost de 92,20%, iar la Bacalaureat de 90,8%, Clujul fiind singurul județ cu peste 90% promovare. De asemenea, am avut 22 de  licee cu promovabilitate de 100%, un rezultat unic la nivel național.

Așa cum m-am mai exprimat pe tema reușitelor de la Cluj, cheia succesului, nu numai în educație, ci și în alte domenii de activitate stă în faptul că știm să facem echipă și să lucrăm împreună: inspectoratul școlar comunică foarte bine cu școlile, școlile cu familiile elevilor, cu autoritățile, iar rezultatele reflectă, desigur, munca tuturor celor implicați în procesul de pregătire a examenelor. Părinţii au fost mereu alături de copii, au ținut legătura cu școala, le-au monitorizat rezultatele, le-au asigurat pregătirea suplimentară de care unii dintre ei au avut nevoie și făcut totul pentru a le asigura bunăstarea şi condiţiile necesare studiilor. Cadrele didactice au făcut eforturi pentru a-și concentra atenția asupra fiecărui elev în parte, au muncit cu seriozitate, implicare, desfășurând ore de pregătire suplimentară, în funcție de specificul fiecărei clase. Pe lângă simulările organizate de minister, am organizat și la nivelul județului simulări ale examenelor, cu subiect unic, dând astfel elevilor ocazia de a-și evalua nivelul de pregătire, iar profesorii au putut interveni punctual cu programe remediale pentru a crește nivelul de pregătire al elevilor de la o evaluare la alta, astfel încât, la data examenelor, rezultatele să fie pe măsura așteptărilor și a eforturilor depus.

Elevii au fost receptivi la tot acest parcurs educational, monitorizat de către inspectorii școlari, prin sute de inspecții tematice,  iar autoritățile locale au alocat sume consistente de la bugetele locale sau din atragerea de finanțări externe pentru modernizarea infrastructurii școlare și acordarea de facilități, astfel încât în școli să fie asigurate condițiile necesare desfășurării unui proces educațional de calitate, în siguranță, pentru susținerea performanței, implicarea partenerilor educaționali în susținerea diverselor proiecte ale școlilor.

 

Fizicienii și matematicienii nu se înghesuie să predea în învățământ

 

Reporter: În ceea ce privește Titularizarea 2025, cadrele didactice clujene s-au dovedit cel mai bine pregătite din țară. Mai este învățământul preuniversitar atractiv pentru tinerii profesori? Care sunt disciplinele mai puțin căutate?

Inspector școlar general Marinela Marc: În județul Cluj nu avem o problemă cu resura umană, avantajul fiind faptul că mulți absolvenți ai univesităților clujene aleg să rămână la Cluj și, în fiecare an, sunt mulți tineri care merg la concursul de ocupare a posturilor vacante. În ultimii doi ani, se observă și în județul Cluj o tendință vizibilă de mai mult timp la nivel national, legată de acoperirea cu personal calificat la câteva discipline din domeniul științelor, unde mediul economic este mai atractiv decât sistemul educațional: fizică, matematică, informatică. Până în prezent, am găsit soluții, grație colaborării foarte bune pe care o avem cu universitățile clujene și am recomandat cadrelor didactice să urmeze cursuri postuniversitare de reconversie profesională, în special celor din mediul rural, unde numărul de clase și, implicit de ore, este mai mic pentru a-și putea asigura norma didactică.  De altminteri, cred că și universitățile ar trebui să meargă pe dublă specializare la disciplinele din aria matematică și științe, respectiv tehnologii.

Reporter: Ce proiecte a inițiat ISJ Cluj, anul școlar trecut, în beneficiul elevilor și școlilor? Cum contribuie acestea la o educație mai bună? 

Inspector școlar general Marinela Marc: Pe lângă continuarea proiectelor începute, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a accesat cinci Proiecte PEO- „Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din Învățământul Profesional și Tehnic – Stagii de practică pentru elevi”, care se derulează în parteneriat cu cinci unități de învățământ tehnologic din județ și cu agenții economici la care aceste școli desfășoară stagiile de pregătire practică a elevilor. Aceste proiecte își propun îmbunătățirea calității pregătirii și formării elevilor pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie, prin asigurarea de sprijin financiar sub-formă de grant nerambursabil în vederea implementării și parcurgerii de către elevii înmatriculați în învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, a programelor de pregătire practică în conformitate cu metodologiile aplicabile fiecărui tip de calificare.

46 de cazuri de loviri sau alte violențe

Reporter: Ce ne puteți spune despre cazurile de violență înregistrate în școli anul școlar trecut? Au fost ele în creștere?

Inspectoru școlar general Marinela Marc: Într-o continuă colaborare cu principalii parteneri instituționali, cu sprijinul coordonatorilor de proiecte și programe educative din unitățile școlare și a profesorilor diriginți, elevii clujeni  au fost implicați în activități educative școlare și extrașcolare tematice, privind prevenirea fenomenului violenței în mediul școlar, a bullying-ului și a cyberbullying-ului, având în vedere și noul context legislativ, privind managementul cazurilor de violență, „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii, precum și a altor situații corelate”, aprobată prin  O.M.E. nr. 6235/6.09.2024. În anul școlar 2024-2025, măsurile luate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în parteneriat cu alte instituții abilitate, în ceea ce privește prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor s-au dovedit a fi eficiente, conducând la scăderea numărului de acte de violență, precum și a  numărului de infracțiuni comise în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, comparativ cu anul școlar 2023-2024.

Potrivit datelor înregistrate de la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, din județul Cluj, în acest an școlar au fost înregistrate 67 de infracțiuni, față de 95 în anul școlar precedent, ceea ce reprezintă o scădere a ratei infracționalității cu aproximativ 29%, în rândul elevilor.

Cele mai frecvente fapte au fost cele de lovire sau alte violențe, care, deși rămân predominante, au scăzut de la 59 la 46 de cazuri. De asemenea, s-au înregistrat mai puține cazuri de port sau folosire de obiecte interzise în spațiile publice (trei situații față de șapte situații, înregistrate în anul școlar precedent).

În acest sens, importanța continuării colaborării între instituțiile implicate, școli și familii, pentru menținerea unui climat sigur în școli rămâne o prioritate, precum și continuarea desfășurării de proiecte, programe și campanii județene pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor, combaterea violenței, a bullyingului și a victimizării minorilor.

Peste 600 de acțiuni tematice s-au desfășurat pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice, din județul Cluj în perioada septembrie 2024 – iunie 2025,  au fost întocmite 248 de planuri de acțiune și s-au organizate, în colaborare cu instituțiile abilitate, 606 intervenții tematice în rândul elevilor.

Prevenirea violenței rămâne o prioritate a instituției noastre și a școlilor, pentru că, din păcate, există multă violență și agresivitate în societate și aceste comportamente și reacții ale adulților se răsfrâng și asupra copiilor. Din acest motiv, ne-am propus în acest an școlar multe activități de prevenție adresate părinților, atât pe tema consumului de droguri, dar și a violenței și a modului în care părinții comunică cu copiii, în special cu adolescenții.

 

Peste 52.000 de elevi, instruiți să se apere de droguri

Reporter: Dar cazurile legate de consumul de droguri? 

Inspector școlar general Marinela Marc: Și în anul școlar 2024-2025, au fost intensificate campaniile antidrog de informare și conștientizare a populației școlare, cu privire la riscurile asociate consumului și comercializării substanțelor cu efecte halucinogene, în rândul elevilor. Astfel, statistica anuală a activităților de prevenire a consumului de droguri, realizate în colaborare cu partenerii instituționali, autorități publice și organizații nonguvernamentale evidențiază următorii indicatori de rezultat: 1325 de proiecte/campanii care au avut ca scop prevenția de consum de droguri, la care au participat 52.940 de elevi, respective 72 de sesiuni de formare continuă în domeniul drogurilor adresate unui număr de 1.050 de cadre didactice.

Toate aceste inițiative județene, menite să vină în sprijinul elevilor au condus la scăderea semnificativă a cazurilor raportate, comparative cu aceeași perioadă a anului trecut, iar în perioada septembrie-decembrie 2025 un singur caz a fost înregistrat, prin aducerea unor substanțe la școală și aprinderea lor, din curiozitate de către elevi, care, în urma mirosului degajat, au reclamat stări de rău.

 

Elevi din 55 de școli acces la „Masa sănătoasă“

Reporter: Cum s-a implicat ISJ Cluj pentru a reduce abandonul școlar, în special în mediul rural sau în comunitățile dezavantajate?

Inspector școlar general Marinela Marc: În acest scop au continuat proiectele începute deja în anii anteriori, respectiv: Programul naţional „Masă sănătoasă“ în care sunt cuprinse 55 de școli, majoritatea din mediul rural, program ce are ca scop sprijinirea accesului la educaţie al tuturor copiilor, prin crearea motivaţiei pentru studiu, menţinerea echilibrului socioemoţional, întărirea stării de bine şi dezvoltarea igienei muncii intelectuale a preşcolarilor şi elevilor, precum şi prin oferirea unei alimentaţii sănătoase care să susţină învăţarea, proiectele din cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar în care sunt cuprinse  61 de unități de învățământ. Unitățile de învățământ preuniversitar cu nivel gimnazial, din județul Cluj, cu risc ridicat și mediu al ratei de abandon și părăsire timpurie a școlii au beneficiat de alocarea de resurse financiare pentru sprijinirea elevilor, în vederea reducerii absenteismului, a îmbunătățirii rezultatelor la evaluări, a obținerii unei rate mai mari de participare la examenele naționale și a unui procent mai mare de elevi care finalizează învățământul obligatoriu, prin utilizarea metodologiei și a instrumentului informatic din cadrul Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE).

De asemenea, s-au derulat proiecte adresate copiilor din zone dezavantajate, cu populație preponderent de etnie rromă, având ca scop incluziunea acestor copii, acceptarea de către comunitățile de copii nerromi și creșterea ratei de participare școlară.

Reporter: Cu ce alte probleme se confruntă școlile din mediul rural? Cum îi susțineți pe directorii de școli în rezolvarea acestor probleme?

Inspector școlar general Marinela Marc: Problemele cu care se confruntă directorii unităților de învățământ diferă, într-adevăr, în funcție de mediul de rezidență. În mediul urban, vorbim de școli cu efective mari, în care uneori spațiile nu mai sunt suficiente și multe cabinete și laboratoare se transformă în săli de clasă, de riscurile la care sunt supuși uneori elevii, de tendința părinților de a avea uneori rol decizional în procesul educațional, ceea ce generează conflicte. În mediul rural, directorii se confruntă cu alte neajunsuri care vizează comunicarea cu autoritățile locale, rezistența la schimbare a comunităților, bugete insuficiente, lipsa cabinetelor medicale școlare, învățământul simultan, lipsa de implicare a părinților în educația copiilor, ceea ce face ca școala să depună eforturi mult mai mari,  pentru asigurarea egalităţii şanselor în educaţie, a reducerii absenteismului, abandonului şcolar, a părăsirii timpurii a şcolii şi a îmbunătăţirii rezultatelor la examenele naţionale, pentru crearea unor medii de învățare incluzive, care țin cont de nevoile și posibilitățile efective ale elevilor proveniți din grupuri vulnerabile, privind accesul la educație.

 

Un an greu, armonizarea noii legi a învățământului preniversitar cu regulamente și metodologii

Reporter: Ce vă doriți să aducă anul 2026? 

Inspector școlar general Marinela Marc: Privind în urmă cu recunoștință și luciditate, suntem conștienți că anul 2025 a fost un an complex, marcat de provocări politice semnificative, dar și de un efort colectiv pentru consolidarea democrației și a echilibrului instituțional. Sistemul educațional a fost, și în acest an, în centrul dezbaterii publice – un semn clar al importanței strategice pe care o are educația în formarea unei societăți moderne, reziliente și echitabile.

Reforma curriculară, investițiile în infrastructura educațională și accentul tot mai mare pus pe incluziune și echitate au arătat că, în ciuda instabilității politice, educația rămâne o prioritate. Mai ales în contextul aderării României la OCDE, angajamentele noastre pentru un învățământ de calitate, echitabil și centrat pe elev sunt mai relevante ca niciodată.

Privind la 2026 pășim cu încredere, solidaritate și determinare. Este un an al maturizării, al construcției responsabile și al speranței. Avem tineri extraordinari, profesori dedicați și comunități care cred în puterea transformatoare a educației, astfel încât îmi doresc să fim împreună o voce pentru adevăr, echilibru și progres.  Îmi doresc, din partea decidenților, politici educaționale, concretizate în metodologii, regulamente, programe școlare și manuale, pe măsura așteptărilor pe care societatea românească le are de foarte multă vreme.

Îmi doresc ca în 2026 să fim sănătoși și să putem să îi motivăm pe copii pentru menținerea standardelor de performanță cu care ne-am obișnuit. Ne preocupă în continuare excelența în educație, dar și asigurarea egaltății de șanse și ridicarea nivelului educațional în comunitățile dezavantajate, unde educația rămâne singura șansă a copiilor de a avea un viitor. Va fi un an greu, în care vom armoniza, treptat, prevederile noii Legi a Învățământului Preniversitar cu regulamentele și metodologiile ce urmează să fie elaborate, un an în care trebuie să găsim soluții pentru a reduce violența și consumul de droguri în mediul școlar, un flagel, care, din păcate, afectează din ce în ce mai mulți tineri din întreaga lume. Îmi doresc, ca, în continuare, să putem, împreună cu familia, biserica, autoritățile locale și toți partenerii educaționali să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a avea copii educați, cu un stil de viață sănătos, echipați cu valori morale și competențe care să le permită să se integreze social, la absolvirea școlii.

 

2026, anul bucuriei de a învăța

Reporter: Ce mesaj transmiteți profesorilor, părinților și elevilor ?

Inspector școlar general Marinela Marc: Pentru elevi, anul 2026 să fie un an al descoperirilor, al curajului de a pune întrebări, al perseverenței și al bucuriei de a învăța. Fie ca fiecare pas făcut pe drumul cunoașterii să le aducă nu doar rezultate, ci și încredere în propriile forțe, motivație și dorința de autodepășire.

Pentru părinți, acest nou an să aducă liniște, împlinire și satisfacția de a vedea cum eforturile și susținerea oferite copiilor se transformă în progres, maturitate și succes. Parteneriatul dintre familie și școală rămâne o temelie solidă pentru o educație de calitate, bazată pe respect, comunicare și responsabilitate comună. De aceea, le cer să aibă încredere în școală și să fie convinși că tot ceea ce cadrele didactice fac zi de zi este pentru binele copiilor.

Pentru cadrele didactice, anul 2026 să fie un an al inspirației, al recunoașterii și al împlinirii profesionale. Munca lor realizată cu dăruire, răbdare și profesionalism, modelează destine și lasă urme profunde în formarea caracterelor. Fie ca fiecare zi petrecută la catedră să fie răsplătită prin reușitele elevilor și prin satisfacția lucrului bine făcut. Să privim înainte cu încredere, convinși că prin colaborare, deschidere și implicare putem construi împreună un mediu educațional sigur, modern și motivant, în care fiecare copil să se simtă valorizat și sprijinit să își atingă potențialul maxim.

Doresc tuturor sănătate, echilibru și realizări frumoase, atât pe plan personal, cât și professional, întregii comunități educaționale un an cu reușite.

T.S.

 

 

Articolul Șefa ISJ Cluj, Marinela Marc: Îmi doresc metodologii, regulamente, programe și manuale școlare pe măsura așteptărilor societății apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *