February 29, 2024

Preşedintele AUR, George Simion, l-a criticat, miercuri pe primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmând că proiectele acestuia sunt „minciuni” şi că acesta ar trebui să demisioneze dacă până în luna august a acestui an nu vor fi finalizate patru staţii de metrou.

„Văd în Cluj unele lucruri care pur şi simplu nu sunt normale. Cluj-Napoca are un buget enorm, dar nu se face nimic notabil cu el. Centura e o minciună, metroul e o poveste, spitalul regional de urgenţă este o fantasmagorie. Este pur şi simplu strigător la cer că acest oraş minunat, cu un buget imens, beneficiază atât de puţin în realitate”, a declarat George Simion, într-o conferinţă de presă susţinută alături de deputatul AUR Ilie-Alin Coleşa.

Preşedintele AUR a mai spus că îi cere lui Emil Boc să-şi dea demisia din funcţie dacă până în august nu vor fi terminate patru staţii de metrou, aşa cum prevede proiectul.

„Sunt prezent azi aici cu mare drag, sunt din ce în ce mai prezent în Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj şi îmi doresc să iau parte activ cât mai mult la viaţa socială, viaţa politică din judeţul d-voastră, care sper să fie şi judeţul meu în curând. Eu pot să zic că îmi este foarte drag Clujul și voi veni din ce în ce mai mult aici, pentru că nu există opoziție. Nu o să refuz nicio bătălie locală. Cu siguranță, nu sunt eu, nici pe departe, cel mai potrivit ca să-i fac opoziție politică și să-l contracandidez pe domnul Emil Boc. Sper din suflet să găsesc acea persoană. Vizăm 7-9 locuri la Consiliul Local Cluj-Napoca. Legat de o candidatură la Consiliul Județean, am spus și pot spune că este județul meu, al nostru. Este un județ al unor inimi românești care și-au adus contribuția enorm la istoria României. O să mă vedeți pe stradă, în campanie. Nu vizez o candidatură la nivelul alegerilor locale. Vreau să-i cunosc și mai mult pe clujeni. Nu știu încă dacă voi candida la prezidențiale. Vom anunța după alegerile europarlamentare”, a declarat liderul Alianței pentru Unirea Românilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *