Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală CIVITAS, afiliat Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), a reacționat în urma adoptării de către Guvern, în ședință extraordinară la data de 24 februarie 2026, a Ordonanței de Urgență privind reforma în administrația publică. Reprezentanții sindicali susțin că noul act normativ, care vizează măsuri de creștere a capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, a fost aprobat fără a se ține cont de propunerile înaintate de sindicate și în ciuda unui aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.
Un guvern care sfidează orice propunere
„Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală CIVITAS, afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (F.N.S.A.), a luat act de aprobarea de către Guvernul României, în ședință extraordinară, a OUG privind reforma în administrația publică, fără să țină cont de propunerile transmise de către FNSA și Sindicatul CIVITAS precum și de Avizul NEGATIV al Consiliului Economic și Social. În perioada septembrie 2025 – curent, Sindicatul Civitas a susținut, în conformitate cu Statutul Sindicatului și al Federației, toate demersurile sindicale inițiate de către FNSA pentru apărarea drepturilor membrilor și a tuturor lucrătorilor din Administrația publică locală pe care îi reprezentăm. Această susținere s-a concretizat atât prin sprijinul logistic constant, contribuția statutară, participarea cu un număr reprezentativ de membri la pichetările de la sediul Guvernului României și la marșul de protest organizat în data de 10.12.2025, cât și prin sesizarea Parlamentului European și a Comisiei Europene”, se precizează în comunicatul semnat de președintele Sindicatului Civitas, Remus Mureșan.
Sindicaliștii din administrația locală clujeană cred că adoptarea acestui act normativ, prin care se anulează drepturi fundamentale ale lucrătorilor din Administrația publică locală, este un gest de forță al Guvernului, care a sfidează dialogul social real. „Această OUG pune în pericol stabilitatea financiară a familiilor noastre și subminează autonomia locală, transferând responsabilități fără a asigura resursele necesare.
Vrem dialog constructiv și aplicat!
Remus Mureșan adaugă: „Mai mult decât atât, suntem profund dezamăgiți de faptul că Guvernul a ignorat avertismentele specialiștilor din Consiliul Economic și Social, dar și voința miilor de angajați care au ieșit în stradă pentru a-și apăra demnitatea profesională. S-a ales o cale care avantajează doar cifrele reci ale bugetului, în detrimentul capitalului uman care asigură funcționarea comunităților locale”, precizează Sindicatul Civitas. În contextul noilor prevederi privind consultarea obligatorie a sindicatelor incluse în OUG și conform Legii dialogului social (nr. 367/2022), Biroul Executiv al CIVITAS a transmis că solicită un dialog „constructiv și aplicat” cu Primarul municipiului Cluj-Napoca în interesul membrilor de sindicat. De asemenea, Biroul executiv al Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală CIVITAS își reafirmă susținerea și alinierea cu toate demersurile sindicale și legale pe care FNSA le va întreprinde în perioada imediat următoare.„Îi asigurăm pe toți membrii de sindicat că interesul lor este prioritatea noastră în toate demersurile”, arată Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală CIVITAS.
O abordare brută, simplistă în detrimentul populației
La rându-i, Alin Iuga, lider de sindicat în cadrul adminitrației județeane, a declarat pentru cotidianul Făclia: „Nu intenționez să aduc precizări în legătură cu posibilitatea ca funcționari din cadrul Consiliului Județean Cluj să fie disponibilizați. Acest lucru este de competența conducerii instituției. Vom vedea ce se va întâmpla și ce soluții legate de persoanal va adopta instituția. Dar un lucru este cert: mai întâi trebuie să vedem care este forma finală a actului care reglementează eventualele disponibilizări, pentru că altfel riscăm să intrăm în zona speculațiilor. În principiu, sindicatul are o gândire aferentă acestei probleme, dar fără a vedea conținutul actului legat de disponibilizari nu dorim să anticipăm nimic. Pe de altă parte, dacă o lege este adoptată, aceasta trebuie respectată. Ca entitate sindicală sigur vom avea o reacție și aceasta nu poate fi alta decât aceea de a apăra drepturile salariaților. În calitate de lider sindical menționez că noi ne dorim soluții cu viziune complexă, care să țină cont de cazurile particulare. Ceea ce noi, sindicatul, considerăm că nu este în regulă se referă la faptul că se ține cont de un singur indicator, și anume numărul populației din județ. Noi considerăm că ar trebui să se țină cont de populația din arealul de competență al Consiliului județean, dar și de numărul instituțiilor subordonate, de numărul de proiecte pe care instituția le are în implementare. Noi Clujul, suntem cel mai mare Consiliu județean din țară și nu mă pot compara, sub parametrii de mai sus, cu alte consilii județene mai mici, precum Teleorman sau Vaslui sau Sălaj. Paramatrii actuali de evaluare reprezintă o abordare simplistă, care nu va fi obiectivă, fidelă, nu va genera lucruri bune și nici nu sunt convins că va fi în beneficiul cetățenilor. Este o formulă brută, radicală de evaluare. Or Consiliul Județean Cluj are nevoie de persoanal pe măsura calibrului de proiecte. Este ușor să spui renunțați la personal ca să faceți față bugetului dar aceasta este o soluție superficială, neaprofundată, de primă mână, care nu rezolvă fondul problemei. Și cel care până la urmă suferă cel mai mult este cetățeanul. Noi pentru el lucrăm. Județul are o populație mare, Consiliul are o gamă de proiecte destinate comunităților, pentru implementarea lor este nevoie de personal. Asta este formula de la care nu se poate face rabat!”. – menționează liderul de sindicat Alin Iuga.
Cosmin Puriș
Beniamin Pascu
Articolul Sindicaliștii din administrația clujeană revoltați de noua OUG: Guvernul alege jocul sec al cifrelor, nu interesul oamenilor! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.