Percepţia climatului de afaceri s-a deteriorat semnificativ în 2025, pe fondul multiplelor provocări politice, macroeconomice şi microeconomice, însă pe termen mediu, încrederea companiilor în România şi în oportunităţile de afaceri se păstrează, arată a şaptea ediţie a sondajului AmCham privind climatul investiţional şi de afaceri oferit de România în 2025. Totodată, reprezentanţii investitorilor americani consideră că 2026 este un an decisiv pentru România, pentru implementarea reformelor structurale fără presiunea mizelor electorale, aderarea la OECD, finalizarea proiectelor PNRR şi promovarea intereselor României pentru următorul cadru financiar UE (2028-2034).
Potrivit cercetării, doar 21% dintre companii mai evaluează situaţia ca bună sau foarte bună, faţă de 45% în 2024, acum încrederea fiind chiar sub nivelul anului 2020, marcat de recesiune şi de incertitudinile generate de pandemia Covid-19. Mediul de afaceri resimte incertitudine fiscală şi politică, ceea ce complică planificarea pe termen mediu şi lung, comentează sursa citată. Lipsa de predictibilitate privind politicile publice, incertitudinile legate de rezultatele reformelor mult aşteptate, escaladarea presiunilor în privinţa deficitelor gemene, alături de o serie de presiuni externe şi de probleme specific în anumite sectoare economice, toate sunt de natură să afecteze perspectivele companiilor.
„Rezultatele sondajului sunt o fotografie a perioadei mai 2024 – octombrie 2025 şi surprind toate provocările cu care România, mediul de afaceri, dar şi comunitatea celor 600 de companii americane, internaţionale şi româneşti, membre AmCham s-au confruntat: un 2024 marcat de toate rundele electorale; deteriorarea indicatorilor macroeconomici, intensificarea temporară a riscului de retrogradare la categoria junk de către agenţiile de rating şi apariţia perspectivei suspendării fondurilor europene de către Comisia Europeană; un set de măsuri de redresare care a constat preponderent în măsuri fiscale, în timp ce reformele din sectorul public şi administrativ s-au concretizat semnificativ mai lent în raport cu aşteptările mediului de afaceri. Toate aceste provocări naţionale, suprapuse peste o perioadă prelungită de crize şi transformări la nivel european şi global, au condus, în octombrie 2025, la o percepţie a climatului de afaceri şi investiţional sub nivelurile înregistrate în anul 2020, marcat de pandemie. Vestea bună este că, în perspectivă, investitorii îşi păstrează încrederea în România, cu condiţia menţinerii traiectoriei de reformă şi a respectării angajamentului de a reveni asupra unor măsuri fiscale nocive, precum IMCA”, a subliniat preşedintele AmCham România, Vlad Boeriu.
Chiar şi în acest context de depreciere a încrederii şi de încetinire a creşterii economice, angajamentul companiilor membre AmCham faţă de România se reflectă în menţinerea unei perspective pozitive asupra investiţiilor care vor fi realizate în următoarele 12 luni, cât şi a dezvoltării şi consolidării afacerilor pe termen mediu, susţine organizaţia, într-un comunicat. Astfel, 65% dintre companiile respondente au în plan investiţii în următoarele 12 luni iar 65% au în vedere o extindere a activităţilor din România în următorii trei ani (în timp ce 31% preconizează o menţinere la acelaşi nivel a acestora).
Articolul Sondaj AmCham – Percepția climatului de afaceri s-a deteriorat apare prima dată în ziarulfaclia.ro.