March 15, 2026

Charlotte Merz, soţia cancelarului german Friedrich Merz,a fost transportată şi internată pentru scurt timp la spital după ce a căzut de pe bicicletă în timpul unei plimbări alături de soţul ei, weekendul trecut, a confirmat o purtătoare de cuvânt a Guvernului de la Berlin, informează DPA.

Soţii Merz se plimbau cu bicicleta în oraşul lor de reşedinţă, Arnsberg, în vestul Germaniei, sâmbătă după-amiază, în momentul în care s-a produs accidentul.

Cu toate acestea, Charlotte Merz nu a suferit răni grave, inclusiv datorită căştii de protecţie pe care o purta, şi a fost externată apoi după o scurtă perioadă de observaţie medicală, a declarat aceeaşi purtătoare de cuvânt.

Cancelarul, a subliniat ea, nu s-a despărţit nicio secundă de soţia lui în tot acest timp.

Incidentul nu pare să îi fi provocat nicio traumă de durată liderului german, deoarece Friedrich Merz a pornit într-o nouă excursie cu bicicleta în ziua următoare, oprindu-se la o cafenea din Arnsberg pentru o pauză.

„Voia doar să bea o bere în linişte”, a declarat proprietarul cafenelei pentru cotidianul Westfalenpost, menţionând că alte persoane au continuat totuşi să se apropie de cancelar pentru a-i cere să facă un selfie alături de el.

Articolul Soţia cancelarului Germaniei a căzut de pe bicicletă în timpul unei plimbări alături de soţul ei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *