March 16, 2026

După aprobarea în Senatul Universității Babeș-Bolyai a regulamentului privind taxele de admitere și școlarizare pentru anul universitar 2026–2027, care a avut loc luni, 16 februarie 2026, organizațiile studențești, nemulțumite de noile reglementări anunță că vor cere, în stradă, reluarea deciziei privind creșterea taxelor pentru a nu pune povara austerității pe umerii studenților și suplimentarea fondului de burse pentru a acoperi numărul și cuantumul burselor din anul universitar 2024-2025. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă, trimis redacției OSUBB.

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB) și Uniunea Studențească Maghiară din Cluj (KMDSZ) acuză că este vorba de cea mai mare majorare a taxelor din ultimii ani, într-un context extrem de copleșitor pentru studenți. Reprezentanții studenților amintesc faptul că au adus, în mai multe rânduri, la cunoștința conducerii UBB nemulțumirile vizavi de majorarea taxelor, însă fără succes: în data de 12 decembrie 2025 la întâlnirea cu prorectorul responsabil pentru Finanțare și relația cu studenții, în data de 16 ianuarie 2026, când au prezentat public  consecințele grave alemajorării de taxe și, în data de 13 februarie 2026, când organizațiile studențești au transmis că se opun majorării de taxe. Mai mult, studenții afirmă că, în timpul ședinței de Senat, în ciuda poziției lor argumentate decizia finală a fost contrară intereselor studenților, majorarea taxelor fiind aprobată. Ca urmare, după pronunțarea votului nefavorabil studenții au părăsit sala.

În comunicatul amintit, studenții atrag atenția că, până în anul 2027, creșterile taxelor de școlarizare de la unele specializări vor fi exagerat de mari, la unele facultăți ajungând până la majorări de 3500 de lei, adică aproape cu 120% mai mult față de nivelul actual: Pentru mii de tineri aceste majorări reprezintă o povară financiară directă, care poate face diferența dintre continuarea studiilor și abandonul universitar. O universitate ce adoptă astfel de măsuri transmite clar că accesul la educație devine condiționat de posibilitățile materiale. Dacă aceasta este direcția asumată, ne punem un semn de întrebare dacă universitatea își merită statutul de „excelență”. O „excelență” care presupune resurse financiare ridicate nu mai este performanță academică, ci selecție pe criterii economice.

Pe de altă parte, studenții consideră că decizia de mărire a taxelor nu servește nici intereselor Universității: Într-un context în care numărul de absolvenți de liceu este în continuă scădere, o astfel de măsură riscă să descurajeze și mai mult viitorii potențiali studenți să aleagă UBB. De aceea, considerăm că această decizie este contrară chiar și intereselor Universității.

Organizațiile studențești anunță că vor cere, în stradă, reluarea deciziei privind creșterea taxelor pentru a nu pune povara austerității pe umerii studenților, precum și suplimentarea fondului de burse pentru a acoperi numărul și cuantumul burselor din anul universitar 2024-2025. Nu acceptăm ca această hotărâre să rămână în vigoare și nu vom valida, sub nicio formă, o măsură care lovește direct în studenți și în dreptul lor la educație. Vom reveni cu mai multe informații despre manifestațiile care urmează, așadar, verifică în continuare paginile noastre de social media”, transmit reprezentanții OSUBB.

T.S.

Articolul Studenții UBB amenință cu manifestații, nemulțumiți de creșterea taxelor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *