Tarnița-Mărișel, județul Cluj, iarna lui 1970. Un drum de pământ se strecoară printre brazii înalți, iar o basculantă de mare tonaj Tatra cu trei diferențiale urcă greoi spre culmea dinspre Mărișel. De aici, mașina coboară spre Beliș, în zona cunoscută de localnici sub numele de Coltăul Alb.
Omul din inima barajelor: ing. Luca Târnoveanu
În cabină, inginerul Luca Târnoveanu, responsabil cu partea de mecanizare la Hidroamenajarea Someș, și colegul său Dorin Găbudeanu, viitorul șef de șantier la Barjul Beliș, privesc spre zona „super virgină” unde urma să se ridice una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură energetică din România: barajul Fântânele.
„Am mers pentru prima dată la Beliș, într-o zonă complet virgină, unde urma să fie amenajat barajul. Acolo am stabilit amplasamentul atelierelor mecanice pentru reparații auto, al coloniei muncitorești, al stației de betoane și al întregii organizări tehnologice”, povestește inginerul Luca Târnoveanu, responsabil cu partea mecanizată și producția la șantierele hidrocentralelor de pe Someșul Cald și Someșul Rece
Complexul energetic de pe Someșul Mic s-a construit între anii 1968 și 1988. Acesta cuprinde o cascadă de hidrocentrale realizată în 8 trepte, constând din 5 baraje, 8 centrale hidroelectrice. Este vorba de Complexul Hidroenergetic Marișelu, Complexul Hidroenergetic Tarnita, Complexul Hidroenergetic Someșul Cald, Complexul Hidroenergetic Gilău I, Complexul Hidroenergetic Gilau II, Complexul Hidroenergetic Florești I, Complexul Hidroenergetic Florești II, Micro hidrocentrala Cluj I
O rețea subterană de peste 40 de kilometri
Sub pământul Apusenilor, între Măguri, Beliș, Mărișel și Tarnița, se întinde o rețea de peste 40 de kilometri de galerii subterane. Apa este colectată din tot bazinul hidrografic al Someșului Rece și Cald – cu afluenți ca Iara, Răcătău și toate pâraiele munților – și este direcționată prin cădere gravitațională în barajele din aval, fiecare metru contorizat, controlat și turbinat pentru a produce energie electrică.
„Toate galeriile au fost executate de mineri. La Tarnița existau ateliere mecanice în care se producea absolut tot ce era necesar. Luam bare de oțel hexagonal, le secționam și confecționam burghie, scule și alte piese.
Se folosea dinamită pentru explozie, apoi se încărca roca. Pe un front de galerie, unde se lucra în trei schimburi, se realizau 130 de metri de galerie pe lună. Se lucra simultan pe mai multe fronturi.
Aducțiunea de la Beliș până la centrala subterană de la Mărișelu are 6,4 kilometri. Am lucrat la ea pe patru fronturi simultan, cu mineri, cu perforatoare, cu explozibil. Era o cursă contra timpului și contra muntelui”, spune inginerul.
De la Mărișel, apa urcă în castelul de echilibru – o soluție tehnică avansată pentru a gestiona presiunea apei venite din barajul Fântânele – și apoi coboară la 30 de grade în centrala subterană, trecând mai departe prin galeria de fugă spre Tarnița.
Barajul Fântanele, gândit pentru a asigura apa pentru funcționarea Uzinei de la Mărișel, este amplasat pe râul Someșul Cald și a fost construit între 1970-1976. Are înălțimea de 92 m și lungimea la coronament de 410 metri.
Lacul de acumulare Fântânele are un volum total de cca. 213 milioane mc, care permite regularizarea multianuala a unui debit mediu de cca. 12 mc/s, producerea de energie electrică, oferind totodată și funcția de protecție contra viiturilor.
„Pentru construirea barajului, au fost dislocați 2,8 milioane de metri cubi de material din Dealul Coltău Alb, folosiți ca umplutură.
Am adus de la ruși basculante Belaz de 40 de tone, cu roți uriașe, suspensii pe azot, cabină doar pentru șofer și un consum de un litru de motorină la fiecare kilometru. Cu aceste basculante am transportat materiale și la Beliș, și la barajul Colibița, de pe Criș. Ulterior, România a produs basculante de 20 de tone la uzinele din Brașov”, spune Luca Târnoveanu.
Strămutarea satului Beliș
Populația satului Beliș a fost anunțată că, odată cu umplerea barajului, satul urma să fie evacuat. „S-a realizat un plan pentru noul Beliș, iar noi, constructorii, aveam obligația să ajutăm gratuit fiecare familie să își evacueze locuința din Belișul vechi și să transportăm materialele în noul sat. Îmi amintesc că prima unitate pusă în funcțiune în Belișul nou a fost brutăria.
Când a început umplerea barajului Tarnița, nu au fost probleme, pentru că nu existau locuințe afectate direct”, explică inginerul.
Muncitori, mineri, mecanici – 12.000 de oameni într-un vis energetic
În vârful lucrărilor, Grupul de șantiere Someș – care includea barajele Măguri, Tarnița, Mărișel, Beliș și Gilău– număra peste 12.000 de muncitori.
Luca Târnoveanu povestește că muncitorii erau motivați financiar dacă făceau ore suplimentare, ajungând să câștige și peste 6000 de lei lunar. „Se lucra în schimburi, inclusiv sâmbăta iar duminica veneau în atelier să-și pregătească mașinile pentru a fi funcționale pe parcursul săptămânii. Disciplina era secretul eficienței iar la magazinele din colonii nu lipsea nimic”
Apa care se transformă în curent: circuitul în 7 centrale
Întreg sistemul este gândit în cascadă: aceeași apă trece prin șapte centrale electrice, de la Mărișelu până în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca – producând energie la fiecare cădere. Mecanismul deservește nevoile variabile ale sistemului energetic național, mai ales în orele de vârf.
Un proiect de 42 de milioane de lei – și niciun ban irosit
În total, statul român a investit 42 de milioane de lei – aproximativ 10 milioane de dolari – în acest colos energetic.
„Ne-au mai rămas bani la final. Cu ce a rămas, am betonat drumul dintre Someșul Rece și Mărișel. Nimic nu s-a risipit. Totul a fost pus în operă.”
Decembrie 1976: lumina din munte
După șase ani de muncă titanică, în decembrie 1976, întreaga amenajare hidroenergetică a fost pusă în funcțiune: Beliș, Mărișelu, Tarnița, Someșul Cald, Gilău 1, Gilău 2, Florești și Grigorescu.
„A fost unul dintre cele mai mari eforturi inginerești ale României. Și poate cel mai bine gândit. E energia muntelui, transformată în lumină”, punctează inginerul Luca Târnovenau.
El spune că unul dintre cele mai tensionate momente care au avut loc în timpul construirii complexului energetic de pe Someș s-a consumat cînd s-a strămutat localitatea Someșul Cald.
„Când a început umplerea barajului Tarnița, nu au fost probleme, pentru că nu existau locuințe afectate direct.
În schimb, când s-a pus în funcțiune barajul de la Someșul Cald, întreg satul a fost demolat. Țin minte că nea Gogu, de la IGCL, a venit cu toți oamenii săi pentru demolarea caselor. Oamenii au protestat. Nu doreau să se mute în blocurile din Gilău, ci voiau locuri de casă pentru a-și construi gospodării.
Tovarășul prim-secretar al județului Cluj, Ștefan Mocuța, supraveghea de la distanță barajul de la Someșul Cald – nu îndrăznea să vină mai aproape. Se uita cu binoclul să vadă cum lucrează echipele de demolare.
A fost o revoltă generală. Cei de la IGCL erau pe punctul de a fi linșați, pentru că veniseră să demoleze casele cu forța”, își amintește Luca Târnoveanu.
Cu aceste construcții hidrotehnice se valorifica potențialul bazinului hidrografic Someșul Mic, amonte de municipiul Cluj Napoca, pe o diferență de nivel de cca. 650 m, care a permis obținerea unei puteri instalate de 300,18 MW în cele 8 centrale hidroelectrice și a unei producții de energie electrică, într-un an hidrologic mediu, de 534,4 milioane KWh.
Dintre amenajările hidroenergetice realizate se detașează A.H.E. Someș-Mărișelu, care este prima treaptă în cascadă și cuprinde în principal barajul și lacul de acumulare Fântânele și Centrala Hidroelectrica Marișel.
Foto și text: Cosmin PURIȘ
Articolul Tainele subterane ale Apusenilor. Cei peste 40 de kilometri de tuneluri care fac lumină apare prima dată în ziarulfaclia.ro.