February 10, 2026

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru efectuare de operațiuni, fără autorizație prealabilă, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Citând aceleași surse, din probele administrate a rezultat că, în intervalul cuprins între vara anului 2023 și luna mai 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut substanțe interzise din categoria catinonelor sintetice (2MMC) și droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) către consumatori, inclusiv minori, din județul Cluj.  De asemenea, cercetările au arătat că aceasta ar fi comercializat și oferit diferite cantități de substanțe interzise inclusiv la petreceri private. Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate o parte dintre substanțele interzise comercializate de către persoana în cauză.

După cum arată reprezentanții IPJ Cluj, la data de 26 mai 2025, au fost puse în aplicare de polițiști două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Turda și localitatea Florești, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. Astfel, la data de 26 mai 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore, iar marți, 27 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

T.S.

Articolul Tânăr arestat pentru droguri apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *