July 7, 2025

Unul dintre cele mai impresionante evenimente care au loc anual la Cluj-Napoca este festivitatea de absolvire a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, un moment solemn care marchează sfârșitul unei părți a pregătirii în cadrul profesiei de medic și începutul alteia.

Studenți din 35 de țări au depus jurământul lui Hypocrat sâmbătă în cadrul ceremoniei de absolvire pentru toţi absolvenţii promoţiei 2025 ai Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

Printre cei care au luat parte la eveniment s-au numărat Ioana Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, medicul Pompiliu Piso, absolvent al UMF Cluj-Napoca, promoția 1992, în prezent profesor la Universitatea de medicină din Regensburg din Germania. De asemenea, au fost prezenți în număr foarte mare la ceremonie părinţi, surori, fraţi, bunici, mătuşi, unchi, prieteni, soţi, soţii.

Tinerii s-au întâlnit cu cadrele didactice care au fost alături de ei în aceşti an şi au ascultat mesaje de încurajare de la şefi de discipline, decani şi reprezentanţii conducerii universităţii.

Rectorul UMF Cluj-Napoca, prof. univ, dr. Anca Dana Buzoianu a ținut să sublinieze la începutul ceremoniei că, de la an la an, tot mai mulți tineri din întreaga lume aleg să studieze medicina și farmacia la Cluj-Napoca, iar mulți dintre ei decid să rămână aici. Absolvenții din acest an ai UMF Cluj provin din 35 de țări. 

Este vorba de Africa de Sus, Algeria, Belgia, Camerun, Canada, Croația, Egipt, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Iordania, Iran, Irak, Israel, Italia, Liban, Maroc, Norvegia, Palestina, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica Moldova, România, Siria, Spania, SUA, Suedia, Tailanda, Tunisia, Turcia, Țările de Jos, Ungaria, Yemen.

Universitatea națiunilor

Iată cum țări din toată lumea se reunesc la Cluj-Napoca în marea familie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, locul unde multiculturalitatea și diversitatea se întâlnesc cu performanța și prestiugiu, unde studenții români și cei internaționali au legat relații de colegialitate și prietenie acre vor dura toată viața,. Vă mulțumim tuturor și vă mulțumim că ați ales să studiați la UMF „Iuliu Hațieanu”, a transmis profesorul Anca Dana Buzoianu.

 

Festivitatea de absolvire a promoției 2025 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost marcată de un discurs memorabil susținut de rectorul instituției, prof. dr. Anca Dana Buzoianu. În fața unei audiențe emoționate – formată din studenți, părinți, cadre didactice și invitați –, rectorul a transmis un mesaj cald și profund, împletind bucuria realizărilor cu reflecția asupra responsabilității pe care o presupune profesia medicală.

Privesc acești tineri minunați și sunt copleșită de mândrie”, a spus în deschidere rectorul universității. „Timp de șase ani am învățat împreună. Studenții au beneficiat de cunoștințele și experiența noastră, iar noi, profesorii, am redescoperit înțelepciunea momentului și entuziasmul tinereții”, a spus universitarul.

O promoție aparte, crescută în vremuri de încercare

Anca Dana Buzoianu a remarcat că promoția 2025 a fost una cu totul specială. Tinerii care și-au încheiat studiile anul acesta au fost studenți în plină pandemie, au trecut prin restricții, incertitudine, cursuri online și adaptări rapide. În ciuda tuturor obstacolelor, au continuat să învețe și să creadă în chemarea lor.

Ați dovedit reziliență, curaj și o forță pe care, poate, nici voi nu știați că o aveți”, a subliniat Anca Dana Buzoianu. „Ați crescut sub ochii noștri și ați devenit nu doar medici și farmaciști, ci oameni cu vocație, cu inimă și cu misiune.”

Un omagiu adus părinților: „Ați crescut oameni care vindecă lumea”

Într-un moment de mare încărcătură emoțională, rectorul a adresat un mesaj de recunoștință părinților absolvenților, pe care i-a numit „adevărații mentori”. Mulți dintre ei au fost alături de copiii lor la fiecare pas – de la primul examen de anatomie, până la ultimele zile de studiu.

Nimic nu este mai profund decât acel moment în care poți răspunde la întrebarea: «Ce mai face copilul tău?» – cu un zâmbet și cuvintele: «Vindecă lumea». Astăzi, sacrificiile voastre sunt răsplătite. Ați crescut oameni buni, care caută cunoașterea pentru a ajuta. Ați crescut oameni puternici, care nu au ales calea ușoară”, a spus rectorul.

Aceasta a făcut și o mărturisire personală emoționantă: „La fel ca voi, sunt și eu mamă de absolvent de medicină. Și nicio realizare de-a mea nu m-a făcut mai fericită decât momentul în care mi-am văzut copilul ajuns doctor.”

Mesaj către absolvenți: tratați cu empatie, vindecați cu omenie

În centrul discursului s-a aflat ideea că medicina nu este doar știință și tehnică, ci, mai ales, umanitate. Absolvenții au fost încurajați să nu se lase seduși de ierarhii, rețele sociale sau prejudecăți, ci să vadă în fiecare pacient un om.

Vindecarea începe cu o vorbă caldă și cu un zâmbet. Fiți generoși cu aprecierea și compasiunea pe care o purtați celorlalți. Aprecierea este ca lumina soarelui pentru oameni”, a subliniat rectorul.

Într-o lume în care tehnologia progresează rapid, iar medicina devine din ce în ce mai digitalizată, riscul pierderii empatiei este tot mai mare. Rectorul a avertizat: „Inteligența artificială va transforma medicina: o va face mai sigură, mai eficientă și mai accesibilă. Dar niciun algoritm nu va putea ține de mână un pacient aflat în suferință.”

Lecții din greșeli și nevoia de echilibru personal

Absolvenții au fost îndemnați să continue să învețe – nu doar din cărți, ci și din propria experiență clinică și din greșelile inevitabile ale parcursului profesional. „Gândirea critică și expertiza se formează în timp, iar uneori chiar și prin erori. Important este să învățați din ele și să construiți cu ajutorul lor.”

La final, un mesaj esențial: să aibă grijă de ei înșiși. „Nu puteți avea grijă de ceilalți dacă nu aveți grijă de voi. Echilibrul este cel mai important în viața voastră.”

Doar cei care înfruntă valurile pot învăța să danseze cu ele”

Universitarul și-a încheiat discursul cu o reflecție despre curaj, încredere și sens în vremuri nesigure: „Trecem printr-o perioadă complicată, iar viitorul este incert. Ne este frică de eșec, ne este teamă de alegeri. Dar viața începe acolo unde se termină frica. Doar cei care înfruntă valurile pot învăța să danseze cu ele.”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca rămâne una dintre cele mai căutate instituții de învățământ superior medical din România, atrăgând în fiecare an mii de tineri din țară și din străinătate. Mulți dintre aceștia aleg să rămână la Cluj, un oraș „care devine, prin voi, mai viu, mai cald, mai frumos”, după cum a spus, în încheiere, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Prezent la festivitate, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca i-a îndemnat pe absolvenți să lucreze în echipă pentru că, spune edilul. numai așa vor putea atinge performanța. „Vreau să vă mulțumesc pentru atmosfera extraordinară, vibrația unică și energia pe care le-ați adus la Cluj. Cu voi, cu optimismul și tinerețea voastră, orașul are culoare. Fără voi, ar fi un oraș cenușiu. Să nu uitați să lucrați în echipă și să păstrați spiritul studenției. Nimic nu vă va ajuta să atingeți performanța mai mult decât munca împreună”, a spus edilul.

Provocări și satisfacții”

Un mesaj pentru promoția 2025 a UMF Iuliu Hațieganu a avut și prefectul județului Cluj, Maria Forna. „Stimați absolvenți, Sunt profund impresionată de profesionalismul și pasiunea pe care le-ați demonstrat pe parcursul celor 6 ani de studiu. Vă așteaptă o carieră plină de provocări, dar și de satisfacții. Fiecare viață salvată, fiecare suferință alinată va fi o dovadă a valorii și importanței profesiei pe care ați ales-o.

Adresez sincere felicitări doamnei Rector Anca Buzoianu, mulțumind pentru eforturile constante depuse în menținerea și ridicarea standardelor educaționale ale UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca. Sub conducerea dumneavoastră, Universitatea continuă să fie un reper de excelență în învățământul medical românesc. Felicitări pentru această nouă generație de profesioniști de excepție pe care o oferiți sistemului medical”, a spus prefectul.

Jurământul lui Hipocrate

Punctul culminant al zilei a fost momentul rostirii Jurământului lui Hipocrate, prin care s-au angajat, cu toţii, să îşi desfăşoare viitoarele meserii în sprijinul şi pentru binele tuturor oamenilor.

Nu doar studenţii români au fost, alături de familii, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Dintre cei aproape 1000 de absolvenți din acest an o mare parte provin din 34 de de țări.

Mergeți și vindecați lumea. Vă declar absolvenți”, le-a transmis absolvenților, la finalul ceremoniei, rectorul Anca Dana Buzoianu.

Șefii de promoție

Cea mai mare facultate din cadrul UMF este Facultatea de Medicină cu 4840 de studenți, dintre care 2420 de studenți români, 2166 de studenți internaționali și 254 de masteranzi. În acest an, facultatea a avut 576 de absolvenți.

Șefa de promoție 2025 a Facultății de Medicină este Adriana Cezara Damian Buda care a terminat studiile cu media 9,85.

Șefa de promoție a programului de medicină în limba engleză este Ioana Gabriela Moroșan din Canada cu 9,78 iar șefa de promoție a programului medicină în Limba franceză este Olivia Pari din Franța cu 9,75.

Facultatea de Farmacie are 268 de studenți români, 398 de studenți internaționali la franceză, 111 masteranzi. În acest an, facultatea a avut 129 de absolvenți iar șefa de promoție a fost Andreea Tăbârță din Cluj-Napoca cu media 9,72. La programul de studii în limba franceză șefa de promoție este Zhioua Nawres din Tunisia/Italia care a avut 9,58.

Facultatea de Medicină Dentară are 1195 de studenți dintre care 580 sunt studenți români, 590 studenți internaționali, 25 de studenți. În acest a avut 186 de absolvenți iar șeful de promoție a fost Radu Birtaș din Sălaj cu media 9,74. Șeful de promoție al programului de studii de medicină dentară în limba engleză este Hausele Niklas din Germania. La programul de studii de medicină în limba franceză șeful de promoție este Ouakib Halima.

Facultatea de Asistență Medicală și Științele Sănătății este nou înființată iar în acest an a avut prima serie de absolvenți. Facultatea are 1364 de studenți români și 11 studenți internaționali. Șefa de promoție la linia de studii balneo-fizio-chinetoterapie este Cristiana Macovei cu media 9,63.

Cosmin PURIȘ

Articolul Universitatea Națiunilor a rostit Jurământul lui Hipocrate. Promoția 2025 a UMF „Iuliu Hațieganu” pregătită să vindece lumea apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *