March 15, 2026

dpa

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ca orice acord de pace care va pune capăt războiului din Ucraina să includă un calendar exact al aderării ţării sale la Uniunea Europeană.

Într-o postare făcută miercuri pe platforma X, Zelenski a dat asigurări că Ucraina ”va face totul pentru a fi pregătită tehnic” pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2027 şi că ţara sa va realiza cel puţin etapele principale pentru aderare.

”Doresc o dată precisă”, a scris şeful statului ucrainean.

El a avertizat că, în cazul în care acordul de pace ce va fi semnat de SUA, Rusia, Ucraina şi Europa nu va include un calendar exact al aderării la UE, atunci Moscova va face eforturi pentru a bloca procesul – în mod indirect, prin anumiţi reprezentanţi europeni mai degrabă decât prin a acţiona solitar.

Zelenski a descris statutul de membru al UE drept o garanţie de securitate pentru Kiev.

Potrivit RBC-Ukraine, care citează Politico, Uniunea Europeană elaborează un plan în cinci paşi prin care Ucraina ar putea obţine aderarea parţială la UE cel mai devreme în 2027, înainte de a finaliza toate reformele cerute de Bruxelles. Aceste cinci etape sunt pregătirea Ucrainei pentru negocieri, introducerea aderării graduale, soluţionarea problemei opoziţiei Budapestei, aplicarea de presiuni politice internaţionale şi mecanisme extreme ale UE.

Articolul Volodimir Zelenski afirmă că doreşte un calendar precis pentru aderarea Ucrainei la UE apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *