
Prezența armenilor în spațiul românesc este una din cele mai importante din punct de vedere istoric, social, cultural și ecumenic. Unul din cele mai cunoscute centre din zona Transilvaniei alături de Gherla și Gheorgheni este Dumbrăveniul din județul Sibiu, unde armenii stabiliți acolo au lăsat urme adânci, păstrând obiceiurile și tradițiile acestei etnii.
Chiar dacă în prezent pe acele meleaguri mai trăiesc doar câteva familii, prin grija președintelui sucursalei UAR Dumbrăveni, Ioan Călinescu au loc manifestări cultural-istorice de larg interes cu participarea unor invitați și din Armenia. Zilele trecute, de exemplu, în frumoasa Biserică armenească ”Sf. Elisabeta” din centrul localității a avut loc Simpozionul Național de Istorie având ca temă ” Repere istorice și culturale”, aflat deja la a 11-a ediție, onorat și de administratoarea sucursalei UAR Gherla, Ursan Esztegár Erika.Simpozionul a fost urmat de un reușit concert , la care a contribuit violoncistul din Armenia, Sevak Avanesyan. Oaspetele armean a avut o evoluție de mare succes, în repertoriul domniei sale figurând piese muzicale ale unor cunoscuți compozitori armeni. În cadrul evenimentului în biserica armenească a fost vernisată o expoziție de pictură ale artiștilor plastici din Târgu Mureș, soții Csatlós Levente și Alina, două nume cunoscute și mult apreciate de iubitorii artelor frumoase din orașul de pe Mureș, dar și de vizitatorii expozițiilor din țară și de peste hotare unde cei doi și-au expus lucrările. A fost o manifestare culturală de înaltă ținută artistică, pentru care organizatorii merită sincere felicitări. Tot la Dumbrăveni, la 15 august are loc sărbătoarea hramului Bisericii armenești ”Sf. Elisabeta”, unde conform obiceiului sunt prezenți reprezentanții tuturor comunităților armenești din zona Transilvaniei, dar și a unor sucursale UAR din țară. Printre ei se vor afla și armenii din municipiul Gherla.
Szekely Csaba
Articolul Eveniment armenesc onorat și de gherleni apare prima dată în ziarulfaclia.ro.