Prefectul județului Cluj, Maria Forna a efectuat o vizită de lucru la instituțiile deconcentrate clujene din subordinea pentru a se asigura că alocațiile pentru copii, indemnizațiile, pensiile și toate celelalte drepturi sociale vor ajunge la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale. Potrivit prefectului sumele vor fi virate până în 17 aprilie 2025, conform dispozițiilor Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
„Prefectul a anunțat că a ținut să ajungă la aceste instituții pentru a se familiariza direct cu activitatea, provocările și necesitățile fiecărei instituții în parte.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme importante precum implementarea politicilor naționale în domeniul muncii și protecției sociale la nivel local, programele de ocupare și formare profesională, respectarea legislației muncii, gestionarea sistemului de pensii și relația cu beneficiarii serviciilor.
Această vizită reprezintă un pas important în consolidarea colaborării dintre Prefectura Cluj și instituțiile deconcentrate ale Ministerului Muncii. Prin dialog direct și o înțelegere clară a realităților din teren, se pot identifica soluții eficiente pentru îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și pentru susținerea unei piețe a muncii echitabile și dinamice în județul Cluj.
Totodată, prefectul Maria Forna s-a asigurat că alocațiile pentru copii, indemnizațiile, pensiile și toate celelalte drepturi sociale vor ajunge la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale, sumele urmând să fie virate până în 17 aprilie 2025, conform dispozițiilor Ministerul Muncii și Protecției Sociale”, a anunțat Maria Forna.
Conform datelor consultate de ziarul Făclia la Institutul Național de Statistică, pensia medie în județul Cluj a crescut de la 2044 lei în 2023 la 2495 de lei în 2024.
Majorările din 2024 au reușit să propulseze pensiile vârsticilor din Cluj puțin peste nivelul pensiei medii din România. Față de pensia medie de asigurări sociale de 2.459 de lei, cât au primit, în medie, pensionarii români, cei din județul Cluj au încasat cu 36 lei mai mult.
În comparație, pensionarii din Hunedoara, au încasat, în medie, pensii de 3.197 lei, cu 738 de lei peste medie, iar bucureștenii au avut lunar un plus de 656 lei la pensie în comparație cu un pensionar mediu. La Galați, pensia medie este de 2667 lei.
Articolul Anunțul făcut de prefectul județului Cluj cu privire data în care intră pensiile clujenilor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.