July 1, 2025

După evoluția de succes la Festivalul cafelei de la Craiova, dansatorii Ansamblului Hayakaghak din Gherla sâmbătă, 21 iunie 2025, au onorat invitația Comunității elene din municipiul Cluj-Napoca de a participa la evenimentul nulticultural și multietnic ”O turmă, un păstor”, manifestare artistică dedicată Cardinalului Iuliu Hossu. Cu această ocazie în Aula Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a avut loc un reușit spectacol artistic organizat de Ansamblul folcloric ”Datini”. Invitat special a fost cunoscuta cântăreață de muzică populară Sava Negrean Brudașcu. Au mai evoluat pe scenă formațiile de dansuri ale comunităților armenești, elene și maghiare din zona Clujului. Ansamblul ”Hayakaghak” al armenilor din Gherla a avut o prestație de mare succes, în repertoriul grupului figurând tradiționalele dansuri armenești cu care în ultimii ani a cucerit publicul, dar și două jocuri prezentate în premieră în acest an. Ansamblul gherlean a luat ființă în anul 2012, iar de atunci an de an participă la un număr mare de festivaluri etnice organizate în toată țara, fiind o prezență scenică obișnuită și la București. Armenii din Gherla nu sunt doar o comunitate, ci o familie mare, ca urmare și dansurile sunt expresia sentimentelor, iubirii și poeziei, cum a ieșit în evidență și la manifestarea culturală din weekend de la Cluj-Napoca. Publicul prezent la evenimentul desfășurat sub egida Comunității elene locale a avut parte de o seară de suflet și tradiție, momentele artistice fiind dedicate Anului Cardinalul Iuliu Hossu, personalitate importantă a vieții creștine din țara noastră și pe care îl cinstim tot anul.

În această vară tinerii armeni din Gherla mai sunt invitați la București, Iași și Dumbrăveni, dar vor susține spectacole și în localitate.

Szekely Csaba

Articolul Dansatorii armeni din Gherla au cucerit și publicul clujean apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *