March 22, 2025

În luna octombrie 2024 au fost înregistrate 2.970 de evenimente sesizate, dintre care 2.289 au fost semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, marți, 19 noiembrie 2024, într-un comunicat de presă. Pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, polițiștii au desfășurat 70 de acțiuni, dintre care 10 au fost razii de amploare, inclusiv cu activități de mediatizare, și 1.481 de controale directe.

În acest context, au fost descoperite 132 de infracțiuni, dintre care 59 în flagrant. Dintre infracțiunile sesizate, 56,21% (904 cazuri) au fost de natură judiciară, 11,25% (181 cazuri) economico-financiare, iar 32,52% (523 cazuri) de altă natură.

De asemenea, reprezentanții IPJ Cluj anunță că, în segmentul rutier, au fost înregistrate 207 infracțiuni, dintre care 108 au vizat regimul circulației și 99 au fost infracțiuni contra persoanei. Astfel, au fost reținute 348 de permise de conducere pentru fapte contravenționale și infracțiuni rutiere, precum și 170 de certificate de înmatriculare. Pe linia combaterii infracțiunilor silvice, au fost descoperite 30 de fapte de acest gen, ceea ce a condus la confiscarea unui volum de 154,74 mc de material lemnos. Totodată, au fost constatate 7.675 de contravenții, dintre care 6.281 conform privind circulația pe drumurile publice.

T.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *