May 18, 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi pentru descurajare.

Şeful statului român a avut o întrevedere, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, context în care a vorbit şi despre obiectivele României la viitorul summit al Alianţei Nord-Atlantice.

„Obiectivele României – o listă întreagă. Unele sunt chestiuni foarte tehnice, dar aş menţiona câteva, fiindcă sunt importante şi sunt obiective naţionale importante: întărirea Flancului Estic, şi asta am pus-o în discuţie astăzi. Avem acele battle groups, avem trupe, dar, după părerea mea, nu este suficient. Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic, şi pentru apărare, dar şi pentru descurajare, însă descurajare nu înseamnă să aducem şi mai mulţi soldaţi pe Flancul Estic. Descurajare înseamnă să fim echipaţi ca lumea, înseamnă să avem o producţie din industria de Apărare care este suficientă. Ştiţi foarte bine că ajutorul pentru Ucraina gâfâie într-o zonă sensibilă, proiectilele de artilerie, şi aşa ceva nu poate să rămână aşa cum este acum”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă, la Ambasada României de la Washington.

 

El a subliniat că descurajare înseamnă ca statele NATO să devină mai puternice, iar pentru asta trebuie alocate sume mai mari pentru industria de apărare, pentru cei care se ocupă de achiziţia de sisteme.

„Dacă vrem să avem un sistem funcţional pe Flancul Estic, el trebuie să aibă o acoperire logistică pe măsură. De exemplu, pentru carburant, este un lucru esenţial. Orice armată se opreşte dacă nu mai are carburant şi noi trebuie să avem un sistem de alimentare pe întreg Flancul Estic. Aceste chestiuni sunt vitale”, a punctat Iohannis.

Preşedintele a menţionat şi strategia pentru Marea Neagră.

„Războiul este în Marea Neagră, este în regiunea Mării Negre, nu în altă regiune. Trebuie să ne concentrăm mai mult, să fim mai concreţi, să elaborăm obiective punctuale, să elaborăm strategii pentru a preveni extinderea conflictului şi, sigur, în final, să ajungem la o pace care satisface şi obiectivele Ucrainei”, a explicat preşedintele României.

Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

El a avut marţi o întrevedere, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *