Un incendiu care a devastat un centru comercial recent deschis în estul Irakului s-a soldat cu peste 60 de morţi, a anunţat guvernul joi, în timp ce familiile disperate îşi caută încă rudele, relatează AFP.
Autorităţile au dispus declanşarea unei anchete asupra incendiului din oraşul Kut, într-o ţară în care normele de siguranţă sunt frecvent ignorate.
Cel puţin două persoane au declarat pentru AFP că au pierdut cinci membri ai familiei care au mers la centrul comercial Hyper Mall pentru a face cumpărături înainte de cină.
„Tragicul incendiu a costat vieţile 61 de cetăţeni nevinovaţi, din care majoritatea au murit asfixiaţi în săli de baie. Printre victime se află 14 trupuri carbonizate care nu au fost încă identificate”, a precizat Ministerul de Interne.
„Avem numeroase cadavre neidentificate”, a declarat şi o sursă medicală.
Incendiul, ale cărui cauze rămân necunoscute, s-a declanşat miercuri seară târziu, din câte se pare la primul etaj, înainte de a se propaga rapid. Incendiul a fost adus în cele din urmă sub control.
Prim-ministrul Muhammad Shia al-Sudani a dispus o „anchetă aprofundată” pentru identificarea „lacunelor” şi prevenirea unor noi drame.
Marele ayatollah Ali Sistani, cea mai mare autoritate a islamului şiit în Irak, a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.
Incendiile s-au înmulţit în timpul verii în întreaga ţară, în condiţiile în care temperaturile sunt de circa 50 de grade Celsius.
În septembrie 2023, cel puţin 100 de persoane au murit într-un incendiu într-o sală de nunţi aglomerată, care a provocat o panică generală.
Articolul Irak: Un incendiu masiv într-un centru comercial s-a soldat cu peste 60 de morţi apare prima dată în ziarulfaclia.ro.