April 23, 2025

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda susține că Victor Ponta este un trădător de neam și de țară din cauza decizie politice de a inunda satele românești din lunca Dunării, precizând că fermierii trebuie să îl dea în judecată pe fostul premier.

„Istoria îl va judeca. Poporul român îl va judeca. Satul românesc a fost sacrificat. Cine răspunde? În 2014, zeci de localități din sudul României au fost lovite de inundații catastrofale. În județul Dolj, peste 10.000 de hectare de terenuri agricole și pășuni au fost înghițite de ape. În Olt, peste 1.500 de hectare de culturi agricole au fost compromise. Peste 3.200 de animale au fost pierdute, iar exemplele pot continua. Pentru mulți fermieri, a însemnat sfârșitul. Nu doar al unui an agricol, ci al unei vieți întregi de muncă, de efort, de sacrificii.

Să îți vezi într-o clipă toată munca înghițită de ape. Animalul care îți asigură traiul, pământul care era muncit cu trudă, casa construită într-o viață. Și apoi, să o iei de la capăt, cu mâinile goale. Iar astăzi aflăm că tot acest dezastru nu a fost doar voia naturii, ci o decizie politică. Victor Ponta recunoaște că a ordonat deschiderea ecluzelor de la Porțile de Fier pentru a salva Belgradul – nu satele românești. În viziunea lui, românii noștri, cei care cultivă pământul, care trăiesc din sudoarea ogorului, au mai puțină valoare decât un oraș străin”, a transmis eurodeputatul. El arată că nu a fot vorba doar o greșeală ci de o înaltă trădare. „Fermierii afectați trebuie să-l dea în judecată pe Victor Ponta. Este dreptul lor legal și moral să ceară despăgubiri pentru culturile distruse, pentru animalele pierdute, pentru gospodăriile înghițite de ape. Un stat demn nu-și abandonează cetățenii. Iar un politician care își sacrifică propriul popor nu are ce căuta în fruntea României”, a punctat Daniel Buda.

Articolul Liberalul Daniel Buda, atac dur la Victor Ponta: Satul românesc a fost sacrificat apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *