Cluj-Napoca s-a cufundat joi seara, 15 mai, sub un cer întunecat și gri, din care picăturile de ploaie au căzut necontenit. Ploaia și vinul roșu servit la vernisajul de artă a pictorului Feleki Szabolcs, au funcționat aidoma unei rețete medicale pentru suflet. Annie Klaus este galeria de artă care îl găzduiește pe artist, tema abordată „Trezirea”, fiind inspirată din cartea lui Carlo Callodi, Pinocchio.
Aplauzele care au prefațat vernisajul, sugerează interesul și aprecierea oamenilor, dornici să afle povestea din spatele tablourilor. Demostene Șofron, implicat în tainele culturii, a purtat publicul printr-o călătorie vizuală, în care fiecare tablou și-a găsit locul într-o succesiune firească, construind un fir narativ gradual, captivant și rafinat. Accentul a căzut pe comportamentul copilului în raport direct cu cea a unui adult. De asemenea, observă că stilul lui Feleki se situează la granița dintre expresioniști și fauviști, în timp ce amprenta lui Edvard Munch devine inspirație în câteva lucrări.
Într-un interviu, pictorul ne-a dezvăluit tainele operelor sale. Ideea a venit chiar din copilărie atunci când basmele încă îl învăluiau în magia lor, iar Pinocchio reprezintă unul dintre preferatele lui, astfel aduce privitorii într-o manieră personală în universul său. Feleki declară că totul este spontan și intuitiv, chiar și în alegerea culorii. Acesta încearcă să evite teoriile fixe cu privire la culori și semnificația lor, interpretând totul în felul său unic și inedit: „Cred că aș muri de plictiseală să am un plan prestabilit, intenția este mai importantă decât finalul, pictezi fără să ai o agendă.” Lucrul spontan și instrospecția funcționează perfect pentru artist, acesta povestește despre un tablou la care a lucrat două luni și l-a stricat în ultimul moment, deoarece autenticitatea este cheia, iar „lucrarea va rezona cu publicul dacă pui suflet”. Artistul aduce în discuție iubirea pentru artă, care nutrește în sufletul său de mic copil: „Dinainte să învăț să umblu mi-a plăcut pictura” și pune accent pe necesitatea fiecărui om de a se exprima și elibera prin orice formă de artă. Feleki face totul din pasiune, fără a se gândi la bani, deoarece, gândite în felul acesta, vandabile, tablourile pierd emoția și autenticitatea.
Acesta se declară un om introvert, neliniștit și adesea depresiv, caracteristici aflate în antiteză cu lucrările sale, care exprimă libertate prin marea de culori. Feleki pictează într-un mod ușor agresiv, în contraste mari și vizibile, care oferă un iz personalizat lucrărilor. Acesta povestește despre artă și rolul său terapeutic, vorbește despre curaj, incertitudine și riscuri asumate în momentul în care pășești într-o galerie cu lucrări nefinisate.
O altă temă abordată în interviu a fost cea a nemulțumirilor față de incultura anumitor oameni față de artă. Acesta declară că s-a retras 20 ani din spațiul public, a creat nenumărate opere, însă pe 99% dintre ele le-a distrus. „Am cunoscut oameni extrem de valoroși care s-au lăsat de pictură pentru că nimeni nu-i băga în seamă și persoane fără niciun fel de valoare, dar s-au cunoscut cu cine trebuie”. Această declarație clarifică motivul dispariției sale din spațiul public și de asemenea, sugerează mâhnirea și dezgustul în ceea ce privește construirea notorietății unui pictor, Feleki afirmă: „Treaba tristă în pictură este că mai important este cu cine te cunoști decât talentul tău”. El explică cât de accesibilă poate fi realizarea unui produs convingător, ancorat în realitate și pregătit pentru piață. „Există scurtături, oameni care au bani și succes, dar n-au cultură și nu sunt autentici”. Pictorul spune că un principal obstacol în cariera sa a fost reprezentat de partea financiară, necesitatea unui înger păzitor din acest punct de vedere este indispensabilă, acesta fiind un subiect sensibil pentru Feleki: „Am 43 ani și încă lupt să fiu văzut”. O altă preocupare în ceea ce privește tainele vieții o reprezintă întemeierea unei familii, artistul afirmă că este o persoană stingheră, spune că este disprețuitor să îmbătrânești singur. Satisfacția nu este un sentiment cunoscut de artist nici pe plan profesional, dar nici în planul personal „Am văzut că îmbătrânesc și am început să dau din coate. ”
Tablourile sale ilustrează sentimentele și emoțiile trăite de pictor. „Trezirea” este unica în care Pinocchio este prezent și ilustrează ideea iertării, unde zâna îl sărută și îl aduce înapoi la viață printr-o trezire spirituală. În tabloul „Foamea” se regăsesc detalii întâlnite la norvegianul Munch. Pictura a trecut prin numeroase schimbări, rămânând la varianta finală, unde drumul este aidoma unor coaste, simbol al sentimentului chinuitor de foame. Artistul dezvăluie o lume imersivă, în care granițele dintre realitate și vis par să se dizolve, invitând privitorul să se piardă într-un univers profund personal și emoțional.
Ca orice artist, și Feleki Szabolcs se bucură de fani. O doamnă este prezentă la toate vernisajele unde numele Feleki Szabolcs este trecut pe afiș. Locuind și în vecinătatea artistului, observă adesea lumina aprinsă din apartamentul său, la ore târzii ale nopții, evidențiind astfel perseverența și disciplina pictorului.
Florina-Riana Zgripcea
Articolul Simeze clujene Annie Klaus Gallery – Feleki Szabolcs: „Am 43 de ani și încă lupt să fiu văzut” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.